Antalya, Capitala Rivierei turcești

Turcia este renumită pe harta turistică a lumii pentru orașele sale fabuloase, pentru stațiunile turistice cu oferte de neratat, dar și pentru populația ce primește cu ospitalitate orice vizitator. Unul dintre cele mai cunoscute locuri de pe teritoriul Turciei rămâne Antalya un oraș de poveste situat la poalele munților Taurus, pe malul Mării Mediterane. Zona este una dintre cele mai importante regiuni de pe litoralul mediteranean, fiind supranumită și“Capitala Rivierei turcești”.Cartierul-vechi1

Principalele motive pentru care turiștii din întreaga lume aleg să viziteze orașul de la malul Mediteranei sunt plajele deosebite și ofertele all inclusive. Nisipul fin și valurile învolburate sunt ca un magnet pentru vizitatori, dacă vrei să-ți petreci vacanța în regiune trebuie să rezervi din timp vacanța de vis pe teritoriul Turciei. În timpul verii, stațiunea se supraaglomerează, trebuie să ai în vedere acest aspect mai ales dacă nu iubești aglomerația.Poarta-lui-Hadrian1

Cea mai renumită plajă din regiune rămâne Konyaalti, locul unde fie te poți relaxa, fie poți opta pentru aventuri ce-ți vor rămâne în memorie pentru toată viața. Aici se află și Aqualand, un complex uriaș, alcătuit din tobogane imense, dar și piscine destinate fie adulților sau copiilor. În regiunea Konyaalti se regăsește și Antalya Aquarium, cel mai mare acvariu de tip tunel din întreaga lume.

Stațiunea s-a dezvoltat foarte mult mai ales în ultimii ani, așa încât turiștii pot practica o sumedenie de activități interesante, tocmai pentru ca vacanța lor să fie așa cum și-au dorit-o. Pe lângă sesiuni îndelungate de înot, aventurierii mai pot opta pentru snorkeling, scuba diving, sau plimbări cu caiacul în zone bine amenajate. Viața din adâncuri este uimitoare, nu rata o sesiune de scufundări, experiență ce-ți va oferi imagini de neuitat.Likya Antik Kaya Mezarlari, Antalya, Türkiye (Ancient Lycian Roc

Antalya rămâne înainte de toate un oraș istoric, locul unde și astăzi se mai regăsesc amprente ale vremurilor străvechi. Vechiul cartier, pe numele său Kaleici ascunde o mulțime de minuni arhitecturale, edificii seculare ce impresionează prin modul în care s-au păstrat într-o bună condiție în ciuda trecerii timpului. Cartierul vechi este dominat de străduțe înguste, pietruite, atmosfera pașnică de aici contrastează cu aglomerația de pe plaje. Cea mai veche structură din oraș rămâne Poarta lui Hadrian construită cu mândrie de Împăratul Hadrian, cu scopul de ura vizitatorilor un “Bun venit” în oraș.Peisajele-naturale-sunt-un-alt-motiv-pentru-care-turiștii-vizitează-zona1

Vechiul cartier este constituit din mai multe sectoare, partea de nord este constituită dintr-o mulțime de buticuri turcești și restaurante tradiționale unde te poți bucura de gastronomia renumită în întreaga lume. În sectorul vechi al orașului se mai regăsesc o mulțime de turnuri romane, ruine, foste biserici, temple, locuințe, toate de o valoare incontestabilă.Plimbările-pe-apă-dezvăluie-priveliști-unice1

Antalya rămâne una dintre cele mai importante stațiuni de la Marea Mediterană, o îmbinare unică între vechi și nou!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.