Mănăstirea Borșa Pietroasa

Mănăstirea Borșa Pietroasa se află pe un platou, la altitudinea de 1000 m, la poalele Pietrosului Rodnei, la 5 km distanță de orașul Borșa. În anul 2007 s-a pus piatra de temelie a Schitului Pietroasa, pe terenul donat de familia Timiș. În 2013 schitul a devenit mănăstire, stareță fiind Ioanichia Timiș, unul din cei 9 copii ai familiei Timiș (dintre care 5 fete au devenit călugărițe).

Complexul monahal cuprinde o biserică de lemn, clădirea cu două etaje pentru chilii și ateliere, altarul de vară și casa duhovnicului. În atelierele mănăstirii se pictează icoane și se confecționează veșminte preoțești.

Istoria acestei mănăstiri a început timid, la 26 octombrie 2007, când Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian Chira, Arhiepiscopul Mara­mu­re­șului și Sătmarului, a pus piatra de temelie, binecuvântând înființarea schitului cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Retras, așezat pe un teren abrupt, înconjurat de vegetație sălbatică, străjuit doar de pietre și bătut de vânt, noul schit pornea la drum împrumutând ceva din calitatea pietrei: statornicia și perseverența în rugăciune și slujire. Aceste două coordonate au dominat în viața obștii monahale care numără în prezent 14 viețuitoare, călăuzite și îndrumate de maica stareță Ioanichia Timiș și de părintele duhovnic, ieromonahul Ambrozie Piticari.

Biserica mănăstirii este construită din lemn, acoperită cu draniță în stil specific maramu­reșean, fiind un lăcaș de rugăciune pentru credincioșii din împrejurimile orașului Borșa, dar și popas pentru turiștii care trec prin zonă. Pentru cei care se avântă la Cascada Cailor, Mănăstirea Pietroasa-Borșa este un popas binevenit, fiind în imediata apropiere a telescaunului și a traseului de pornire către cascadă.

Maica stareță Ioanichia Timiș este gazdă primitoare pentru toți credincioșii care vin aici, la fel cum a fost și pentru noi. Mănăstirea are o istorie surprinzătoare, dintre cei nouă copii ai familiei Timiș, cinci fete au devenit călugărițe. Familia Timiș a decis să doneze o parte din terenul pe care îl deține pentru construirea unui schit. Astfel două dintre fetele familiei Timiș sunt monahii aici, la Mănăstirea Pietroasa, iar trei sunt călugărițe la mănăstiri din țară.

Maica Ioanichia Timiș a participat la con­strucția sfântului lăcaș chiar de la început, din anul 2007. La doar 14 ani, a plecat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. După 13 ani de ucenicie, s-a întors în localitatea natală pentru a ajuta la ridicarea actualei mănăstiri, după cum ne-a mărturisit: „Eu sunt de loc din zonă, am crescut aici și de aceea mi-a fost ușor în această lucrare. Așa a fost rânduiala lui Dumnezeu, pentru că nu mă gândeam că mă voi mai întoarce, dar dacă oamenii de aici au cerut, am răspuns nevoilor lor”.

În incinta așezământului monahal este amplasată o casă cu două niveluri și mansardă, care cuprinde chiliile maicilor, sala de mese și bucătăria. Tot aici se află atelierele de croitorie și broderie. Iar pentru oaspeți, monahiile au construit o casă de lemn rotundă, care în prezent se dovedește insuficientă pentru cei care, vara, doresc să poposească câteva zile la mănăstire.

Fiind situată într-o zonă de munte, mulți oameni caută să împletească ieșirea în natură cu hrana spirituală pentru suflet.

Pentru localitatea Borșa, cu aproximativ 28.000 de locuitori, dintre care mulți sunt plecați la muncă în străinătate, mănăstirea, aflată la 5 km distanță, rămâne un reper de spiritualitate și păstrare a tradiției ortodoxe.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.