Mănăstirea Ceptura

Mănăstirea Ceptura, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Arhiepiscopia Bucureștilor, poartă pe frunte cununa martirajului.

Istoria ei se împletește cu cea a viței-de-vie cultivate aici încă din vremuri străvechi. Și precum „cepul”, adică butucul de vie, renaște din propria-i sevă, mănăstirea a renăscut din propria-i cenușă, dovedind vremurilor rătăcite că acolo unde Dumnezeu binevoiește, nimic și nimeni nu poate distruge.

Astăzi, Mănăstirea Ceptura se așază din nou în istoria locului, marcându-l cu misiunea sa, sfințindu-l.

Într-o vatră cu urme de locuire neolitice, traco-dacice și ale unor vremuri tumultuoase tăvălugite peste chipul ei, numele mănăstirii, împrumutat de la cel al locului, mărturisește o tainică și sacră legătură cu Dumnezeu, prin simbolistica viei și a vinului ce se produce aici.

Conform unor documente de arhivă, numele „Ceptura” ar proveni de la cuvintele turcești „cep” și „tura”, care s-ar traduce „cepul pecetluit”. După Dumitru Furtună, denumirea locului ar veni de la Gârla Cepturei, iar apa și-ar fi luat numele de la pluralul cuvântului „cep”, care înseamnă „butuc de vie”.

Numele Ceptura apare în documente în secolul al XVIII-lea la Dionysos Fotina, în „Istoria Daciei”. Iar din comunicarea Ecaterinei Hangan referitoare la fostul județ Saac, publicată în „Hrisoave prahovene” în 1969, aflăm că acest județ, de care a aparținut și Ceptura, avea drept marcă o coardă de vie.

Matei Vodă Basarab, la Ceptura

Schitul Ceptura a fost ridicat în prima jumătate a secolului al XIX-lea de călugării de la Căldărușani, ca metoc al acestei mănăstiri.

Odată cu Decretul 410/1959, călugării au fost izgoniți de aici. A rămas doar părintele Iezechiel, ca paznic și îngrijitor, care își ducea existența din pomana credincioșilor, adâncindu-se în trăirea vieții duhovnicești.

După trecerea lui la Domnul, biserica schitului a fost neglijată iar chiliile călugărilor au ajuns adăposturi pentru animelele IAS-ului. După Revoluție, la cererea părintelui paroh Șendroiu și a credincioșilor din sat, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat încă din 1996 reînființarea schitului. În 2009, acesta a fost ridicat la rangul de mănăstire.

Acte vechi de cumpărare și danii, un pomelnic și o inscripție de deasupra ușii, în interiorul bisericii, îl pomenesc printre ctitori și pe Matei Basarab.

Referindu-se la viile de la Ceptura, cercetătorul Adrian Petcu spune în acest sens:

„La 20 septembrie 1640, voievodul Matei Basarab întărea ctitoriei sale de la Căldărușani cele 23 de pogoane de vie dăruite de marele clucer Buzinca”.

Părintele Teodosie Ciochină, care a ajuns la Ceptura în ianuarie 2010, a fost numit administrator.

„Am locuit la început într-un container de fier. În biserica ruinată de comuniști cântau cucuvelele. Rămăseseră din ea doar zidurile. Un localnic mi-a spus că în momentul în care au cărat aici niște butoaie, unul a căzut pe piciorul unui muncitor.

Acest accident i-a determinat să nu o transforme în depozit de butoaie. Un alt domn, Mitică Pârcălab, mi-a relatat că la un moment dat biserica a fost umplută cu coardă de vie ca să i se dea foc. Dar nici acest lucru nu s-a reușit. Apoi, în ea au fost depozitate pesticide pentru vie.

Apoi, directorul IAS-ului a vrut să o dărâme, pentru că prezenta pericol de prăbușire. Un inginer l-a rugat să o mai păstreze pentru că în ea se mai putea depozita câte ceva. În final, au lăsat-o să se distrugă de la sine.

Așa a rezistat biserica în picioare până în clipa în care a intrat în grija Arhiepiscopiei. Ultimii călugări ai mănăstirii, îna­inte de a fi transformată în IAS, au îngropat clopotul în partea stângă a bisericii. După Revoluție, au venit, l-au dezgropat și l-au dus la Jercălăi, de unde a fost adus și montat aici, după reîn­ființarea mănăstirii”,

poves­teș­te părintele Teodosie.

Și astfel a renăscut Mănăstirea Ceptura din propria-i cenușă, precum butucul de vie din propria-i sevă, mărturisind lumii rătăcite, și nouă, pelerini de un ceas la Altarul ei, că voia lui Dumnezeu nu o poate înfrânge nimeni. Și că, așa cum spune părintele stareț, noi, creștinii, suntem chemați să actualizăm și să înveșnicim timpul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.