Category: Mănăstiri

Mănăstirea Răducanu

Mănăstirea Raducanu – Buna Vestire, numită ulterior şi „Biserica Buna Vestire” sau „Răducanu”, a fost construită de marele logofăt Ion Buhuş şi un târgoveţ bogat, Pavăl, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului...

Mânăstirea Măgura Ocnei

Schitul a avut în lunga sa existenţă trei biserici construite succesiv. Prima, cu hramul Înălţarea Domnului, a existat până pe la 1757, când cu sprijinul domnului Constantin Racoviţă se construieşte un nou lăcaş cu...

Mănăstirea Caraclău

Mănăstirea este situată la aproximativ 11 kilometri de oraşul Oneşti, spre Bacău, pe frumoasa vale a Trotusului, în comuna Bârsăneşti, satul Caraclău, locaşul monastic încântă ochiul şi sufletul pelerinului prin simplitate şi fiorul duhovnicesc...

Mănăstirea Caşin

Mănăstirea Cașin a fost ridicată în 1655 de voievodul Gheorghe Ștefan. Este asemeni bisericii Golia din Iași ca plan și dimensiuni, dar formele sunt simplificate. Clădirea era înconjurată de case domnești și de un zid de piatră cu turnuri ca de...

Biserica Matei Basarab

Astăzi se numește Biserica Matei Basarab, dar odinioară, adică de la ctitorirea sa la 1645, era cunoscută drept Dobromira, după slavonescul dobrîi mir,  adică „bună pace”. La 1644 se hotăra pacea dintre domnitorul Moldovei, Vasile Lupu 1644-1653) și...

Mănăstirea Soveja

Mănăstirea Soveja se află în zona geografică unde au fost ctitorite, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, două sfinte locașuri monahale: Schitul Babele și Mănăstirea Soveja. Primul a fost ridicat în anii 1633...

Mănăstirea Tarnița

Mănăstirea Tarniţa este aşezământul monahal al cărui început poate fi plasat în prima jumătate a secolului al XVII-lea, când ieromonahul Partenie ctitoreşte acest sfânt lăcaş. Prima biserică a schitului, de lemn, s-a ruinat odată cu...

Mănăstirea Histria

Manastirea Histria a fost construita in vecinatatea cetatii Histria deoarece, conform parintelui staret Ioil „istoricul este legat de aceasta cetate care a fost un centru crestin foarte dezvoltat, cu scaun episcopal, centru monahal, si...

Mănăstirea Soporu de Câmpie

Mănăstirea Sfanta Treime din Soporu de Câmpie este o mănăstire de călugări creștin-ortodocși. Lăcașul a fost construit în anul 1992 la propunerea si cu sprijinul preotului ortodox din sat, Nicolae Pasca. Mănăstirea se află pe dealul Soporului...

Mănăstirea Sfânta Elisabeta

Mânăstirea a fost înființată la propunerea Societății Ortodoxe a Femeilor Române de către Episcopul Nicolae Ivan în anul 1934, primind hramul Sfintei Cuvioase Elisabeta, făcătoarea de minuni – prăznuită la 24 aprilie. A funcționat...

Mănăstirea Ortodoxă Florești

Manastirea Floresti a fost ctitorita din initiativa preotului Fizesan Vasile si a familiei Beldea loan din Floresti,  cu ajutorul credinciosilor din aceasta localitate. Cu binecuvantarea IPS Bartolomeu Anania, pe 20 noiembrie 1994 a fost...