Ghid turistic Armenia

Republica Armenia este situata in partea sudica a Caucazului, intre Marea Neagra si Marea Caspica. Teritoriul statului masoara 29,743 km² si numara putin peste trei milioane de locuitori. In ce priveste speranta de viata a armenilor, aceasta este de 69,85 ani pentru barbati si 77,56 ani pentru femei. Limba oficiala a statului este armeana, iar capitala se afla la Everan, totodata, cel mai mare oras al tarii.

Armenia are un relief predominant muntos, alcatuit din masivele si platourile vulcanice ale Podisului Inalt al Armeniei si din sectoarele Muntilor Caucaz. Aproape 5% din suprafata tarii este acoperita de Raul Sevan, cel mai mare lac din zona Muntilor Caucazului Inferior.

Erevan este locul de unde ar trebui sa va incepeti itinerariul in aceasta tara. Centrul orasului este destul de usor de parcurs. De regula, turistii sositi in Armenia, chiar daca viziteaza imprejurimile, prefera sa-si petreaca noptile in Everan, mai ales ca viata de noapte este una foarte activa, cafenele deschise pana la orele tarzii ale diminetii, cu numeroase locuri unde puteti servi masa, iar cluburile si puburile nu lipsesc nici ele. La o distanta de 126 km departare de Everan, se gaseste orasul Gyumri, al doilea ca marime al tarii, situat in tinutul muntos al regiunii Shirak, in NE Armeniei, pe malul stang al raului Akhourian. Frumusetea imprejurimilor este data de padurile de artar, salcam si frasin. Daca porniti spre vest, la 18 km de Everan, se gaseste unul dintre cele mai frumoase orase din Armenia, centrul spiritul si religios al tarii. Este vorba de orasul Echmiadzin, unde se afla una dintre cele mai vechi constructii religioase din lume. Orasul Sevan, una dintre cele mai populare zone turistice din Armenia, este situat in partea nordica a Lacului Sevan. Atractia principala a orasului o reprezinta Parcul National, o rezervatie naturala care se intinde pe 1500 km² si cuprinde teritoriul dintre Lacul Sevan si lanturile muntoase Areguni, Geghama, Vardenis, Pambak. Parcul protejeaza nu mai putin de 1600 specii de plante si 330 specii de animale. Rezervatia naturala este formata din parcul propriu zis, o zona amenajata pentru turisti si un spatiu comercial.

La 70 km nord de Erevan, se gaseste orasul Vanadzor, cunoscut pentru clima foarte placuta si aerul curat, dar si pentru izvoarele de ape minerale. Vanadzor, unul dintre cele mai mari orase ale Armeniei, se gaseste in punctul unde se intalnesc trei rauri importante: Pombak, Tantsut si Vanadzor. Orasul este inconjurat de muntii Bazum si Pambuk, iar partea sudica si estica a orasului este dominata de paduri.

Turistii sositi in Armenia, pasionati de sporturile de iarna, ar trebui sa viziteze statiunea de schi de la Tsaghkadzor, situata la aproximativ 60 km departare de capitala. Sezonul de schi incepe, de regula, la mijlocul lunii decembrie si se intinde pana la inceputul lunii aprilie. Pornind din Everan, spre sud, veti intalni la 123 km distanta orasul Yeghegnadzor, situat pe marginea raului Serkoghunk. Este unul dintre cele mai vechi orase din Armenia si atrage turistii prin ruinele fostei fortarete medievale. Traversand orasul, cum mergeti spre est, la 53 km distanta, se afla o zona turistica importanta atat pentru facilitatile oferite turistilor cat si pentru frumusetea peisajelor. Este vorba de Jermuk, o destinatie turistica deosebita, cu izvoare de apa calda si de apa minerala. Printre atractiile importante se numara o cascada uriasa si padurile care imprejmuiesc acesta zona superba.