Cetatea Ovech – Provadia, Bulgaria

Cetatea Ovech este situată la aproximativ 50 km de Varna, în apropierea orașului Provadia. A fost construită pe un platou maiestuos ce se află  la est de oraș, cunoscut sub numele de „Kaleto”(Fortăreață).

Este locuită de la mijlocul secolului al III-lea până la sfârșitul secolului al XVII-lea, cu întreruperi din primele decenii ale secolului VII-XI. Bizantinii o numeau Provat, bulgarii – Ovech iar otomanii – Tash Hisar. Caracteristicile sale naturale unice o fac inaccesibilă pentru atacatorilor  străini.

Cetatea este protejată din toate părțile de roci cu o înălțime de 11 până la 25 m. Un istm stâncos și strâmt  o leagă cu platoul vecin Tabiite. În trecut a existat o punte impresionantă între ei.

Ovech amintește de vremea lui Petru IV și Kaloyan, mișcarea condusă de țarul Ivailo, cavalerii lui Amedei VI de Savoia, invazia otomană, răscoala fiilor țarului Constantin și Frujin, campania regelui polon-ungar Wladyslaw III Jagiello. În timpul celui de-al doilea regat bulgar, orașul și cetatea au fost un important centru economic, administrativ, militar și spiritual al regiunii.

Astăzi pe Kaleto sunt vizibile temeliile ale trei biserici medievale (una dintre ele este mitropolitană), trei intrări, rămășițele ale două turnuri, 13 bazine pentru depozitarea apei de ploaie și cerealelor, fundațiile unor clădiri din antichitatea târzie și Evul Mediu, rămășițele unor străzi.

Urmele de spații rezidențiale și comerciale, care formau un cartier în timpului celui de-al doilea Regat Bulgar, au fost descoperite în piața centrală. Cetatea este cunoscută pentru două repere unice – podul care leagă poarta de nord cu platoul opus Tabiite de 150 m lungime și un puț  cu o adâncime de 79 m.

În 2008 situl a fost declarat monument cultural imobiliar de importanță națională.

La cetatea se poate ajunge printr-o potecă ecologică și scări.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.