Cheile Madei sau Cheile Măzii

Cheile Madei sau Cheile Măzii, cum le spun localnicii, este o arie protejată de interes naţional, în partea dinspre sud-est a Munţilor Metaliferi şi una dintre cele mai căutate zone din judeţul Hunedoara pentru escalada sportivă.

Aria, care se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare, este considerată o rezervaţie naturală de tip mixt. Valea Balşei a săpat în calcarele de la Mada splendide chei, acoperite de verdeaţă şi flori, care vara se umple de zumzăit de insecte şi de păsări.

De altfel, zona este apreciată tocmai pentru valoarea ei peisagistică, floristică, pentru plantele termofile endemice (iubitoare de căldură, specifice doar acestui areal), dar şi pentru valoarea ei speologică, dată de calcarele din Jurasic.

Cheile Madei au o lungime totală de 2,4 km şi au rezultat ca urmare a străpungerii versantului vestic din calcar de jurasic al Pleşei Mari (712 metri) de apele când repezi, când caline ale văii Balşei.

Versantul stâng al cheilor este dominat de vârful Dosu, care ajunge la o înălțime de aproape 700 de metri. Dacă reuşiţi să îl urcați, efortul vă va fi răsplătit pe măsură, pentru că „acoperişul” acestuia vă oferă una dintre cele mai frumoase privelişti asupra munților.

Cheile Madei au fost declarate, în 1979, rezervaţie naturală, iar în ultimii ani au fost tot mai căutate de turiştii din județele învecinate, aflaţi în căutare de locuri noi, sălbatice mai puţin umblate.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.