Schitul Sfântul Ilie, Semenic

Frumuseţea muntelui Semenic i-a făcut pe cei de la Uzinele şi Domeniile Reşiţa (UDR), să ridice, în apropierea vârfului Gozna – între vârful Semenic şi Piatra Medeii – un schit din lemn cu turla aşezată pe un schelet metalic, pentru a rezista viscolelor frecvente în zonă.

Astăzi este una dintre clădirile cele mai reprezentative de pe Semenic, care dă viaţa acestor locuri legendare.

Biserica este micuţă, din lemn, pe fundaţie de piatră, construită în formă de navă. Este compartimentată în altar, naos, o tindă şi un pridvor închis. Catapeteasma este din lemn, fiind sculptate numai uşile împărăteşti. Altarul este luminat de trei ferestre, iar restul spaţiului de alte trei ferestre pe fiecare parte.

Intrarea în pridvor se face pe o uşă metalică şi din pridvor în tindă pe o uşă de lemn. Pereţii sunt căptuşiţi în interior cu şipci din lemn. Turla din cadru metalic este amplasată pe pridvor şi acoperită cu tablă. Ea are şi funcţie de clopotniţă. Pardoseala din biserică este din plăci de ciment frumos finisate.

Sunt pictate doar icoanele sfinţilor apostoli. Între obiectele de valoare artistică deosebită, se remarcă uşile împărăteşti din secolul XVIII.

În apropierea Schitului “Sfântul Ilie” de pe muntele Semenic se află şi “Scăldătoarea Vulturilor” lângă crucea amplasată pe locul unde a fost vechiul altar al schitului, ars în 1935. Tradiţia populară spune că, în apropierea piscului Pietrei Nedeii, de veacuri se săvârşea ritualul unor credinţe necunoscute.

Aşa se explică pelerinajul la “Scăldătoarea Vulturului” în ziua prăznuirii Sfântului Ilie, care pe parcursul anilor s-a dovedit a vindeca boli trupeşti. Frumuseţea naturală a locului a determinat credincioşii să construiască între anii 1945 şi 1946 o biserică din lemn, iniţiativa construirii schitului aparţinând inginerului Alexandru Papp şi mai multor credincioşi din Reşiţa şi alte părţi.

În ziua de 6 august 1946 biserica a fost sfinţită de episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului.