Castle of Ali Pasha, Epir, Grecia
Ridicat pe o culme stâncoasă deasupra satului Anthousa, la câțiva kilometri de Parga, Castle of Ali Pasha reprezintă una dintre fortificațiile mai puțin cunoscute ale coastei Epirului. Poziția domină livezile de măslini, dealurile din jur și întinderea Mării Ionice, iar panorama explică imediat rolul militar al construcției. De pe ziduri se deschid perspective ample spre Parga, plaja Valtos și, în zilele foarte senine, spre insulele Paxos, Corfu și Lefkada.
Fortăreața mai apare sub denumirile Castelul Anthousa, Castelul Anthousa–Agia sau Castelul lui Ali Pașa. Nu trebuie confundată cu marele castel venețian aflat chiar în Parga. Cele două monumente aparțin unor epoci și unor strategii diferite: cetatea orașului proteja portul și așezarea, în timp ce fortul de la Anthousa fusese amplasat pentru supravegherea și presiunea militară asupra Pargăi.
Construcția a început în 1814, la ordinul lui Ali Pașa din Ioannina, unul dintre cei mai influenți conducători regionali ai Imperiului Otoman. În acea perioadă, Parga rămânea în afara controlului său și beneficia de protecția puterilor occidentale care administrau succesiv zona ionică. Amplasarea unui fort pe înălțimea dintre Anthousa și Agia permitea controlul drumurilor, observarea golfului și folosirea artileriei împotriva pozițiilor din Parga.
Proiectul este atribuit arhitectului italian Don Santo di Monteleone, probabil aflat în serviciul militar al lui Ali Pașa. Fortul făcea parte dintr-o tactică întâlnită și în alte campanii ale pașei: ridicarea unor puncte fortificate în jurul teritoriilor urmărite, pentru izolare, supraveghere și pregătirea atacului.
Planul inițial și-a pierdut însă rapid utilitatea. În același an, controlul britanic asupra Insulelor Ionice și asupra Pargăi a schimbat situația politică. Orașul a ajuns în posesia lui Ali Pașa abia în 1819, printr-un acord cu administrația britanică, nu printr-un asalt pornit din fortăreața de la Anthousa.
Castelul are un plan poligonal, adaptat terenului neregulat și abrupt. Zidurile exterioare, bastioanele și turnurile de colț formează o incintă compactă, fără ornamentația elaborată asociată reședințelor nobiliare. Întreaga arhitectură urmărește eficiența militară: câmp vizual larg, acces controlat, spații protejate și poziții pentru artilerie.
Intrarea principală este apărată de două turnuri circulare. În interior se păstrează pasaje boltite, coridoare de apărare, încăperi pentru garnizoană, spații de depozitare și urmele instalațiilor necesare unei mici unități militare. O cisternă colecta apa de ploaie, element esențial pentru funcționarea unei poziții izolate. Pe latura estică se ridică un turn dreptunghiular masiv, cu o înălțime de aproximativ 15 metri, conceput ca punct central pentru apărare și observare.
Starea zidurilor permite înțelegerea destul de clară a planului fortificației. Vegetația, piatra erodată și lipsa unor acoperișuri complete oferă locului aspectul unei ruine autentice, dar mai multe structuri principale au rămas vizibile. Terenul este denivelat, iar treptele și marginile neprotejate impun atenție, mai ales în zonele superioare.
Atmosfera locului diferă de cea a cetății din centrul Pargăi. Aglomerația litoralului rămâne la distanță, iar zgomotul este înlocuit de vânt, vegetație și ecoul pașilor printre arcade. Tocmai această izolare accentuează caracterul militar al ansamblului. Fortul nu fusese gândit ca reședință reprezentativă sau centru urban, ci ca instrument de control al teritoriului. Priveliștea actuală transformă o poziție creată pentru conflict într-un punct de observație asupra unuia dintre cele mai atractive sectoare ale coastei Epirului.
Principalul atu turistic rămâne panorama. Poziția, situată la aproximativ 350–380 de metri altitudine, deschide un unghi larg asupra coastei. Parga apare între dealuri și mare, cu casele colorate strânse în jurul golfului, iar plaja Valtos se întinde sub versantul împădurit. Spre vest, relieful coboară către Marea Ionică, iar lumina de după-amiază evidențiază insulele și contururile îndepărtate.
Apusul aduce una dintre cele mai spectaculoase imagini ale locului. Zidurile capătă tonuri calde, umbrele accentuează volumele bastioanelor, iar golful Pargăi rămâne luminat până târziu. Pentru fotografie, intervalul de la finalul după-amiezii oferă condiții mai bune decât orele de prânz, când lumina puternică reduce detaliile reliefului.
Drumul pornește din Parga către Anthousa și continuă spre zona castelului. Ultimele porțiuni pot fi înguste și abrupte, mai ales în interiorul satului. În sezonul turistic funcționează și excursii cu trenulețul turistic din Parga, de regulă cu oprire la fortăreață și în Anthousa. Programul depinde de sezon și de condițiile de operare.
O vizită obișnuită necesită între 30 și 60 de minute pentru incintă, la care se adaugă timpul destinat panoramei și fotografiilor. Încălțămintea cu talpă aderentă este potrivită pentru piatra lustruită, pământul uscat și treptele abrupte. Umbra este redusă în interiorul fortificației, iar orele de dimineață sau finalul zilei oferă temperaturi mai suportabile vara.
Castle of Ali Pasha completează foarte bine traseul istoric al Pargăi. Asocierea cu fortificația venețiană din oraș, plaja Valtos și satul Anthousa creează un circuit scurt, variat și ușor de integrat într-o zi dedicată zonei. Monumentul nu impresionează prin lux sau dimensiuni monumentale, ci prin poziție, atmosferă și legătura directă cu perioada tensionată în care Ali Pașa urmărea controlul ieșirii spre Marea Ionică.
