Fortăreața turcească Medzhidi Tabia din Bulgaria
Cetatea a fost construită în perioada 1841-1853 prin munca gratuită a 300 de bulgari angajați cu forța. Majoritatea principalilor constructori erau din Dryanovo, iar tăietorii de piatră erau din regiunea Silistra.
Medzhidi Tabia este singura cetate conservată integral în interior și exterior, din epoca otomană din Bulgaria.
Fortul turcesc “Abdul Medzhidi” sau așa-numita cetate Medzhidi Tabia se află la sud de Silistra și este cel mai conservat dintre cele șase puncte ale sistemului fortificației turcești, care a jucat un rol important în războaiele din Crimeea și Rusia-Turcia.
A fost construită din cauza necesității consolidării în continuare a orașelor dunărene atunci când râul a devenit o graniță naturală a Imperiului Otoman.
Pe vremuri, în perioada Imperiului Roman, s-a numit Durostorum și a fost unul din marile orașe ale provinciei Moesia Inferior. Alte nume purtate au fost Durostor, Drâstor, Drastar și în fine, Silistre, cum i-au zis turcii (turco-otomană).
Aparținând Bulgariei, Silistra de astăzi este în continuare un oraș dobrogean cu povești extraordinare. Ne vom concentra asupra celor din prima jumătate a secolului XIX, o perioadă extrem de tulbure, în care Dobrogea noastră, provincie a Imperiului Otoman a fost teatru de operațiuni în războaiele sângeroase purtate contra Rusiei Țariste (războaiele ruso-turce).
În 1847, Abdul Medgid (1839-1861) a venit în Dobrogea. Pe baza planurilor lui Von Moltke, Silistra a fost reconstruită. A fost înconjurată cu un uriaș zid de piatră iar în afara acestuia exista un șanț mare și umplut cu apă.
Avea patru mari porți de fier: Ceair Kapusi (Poarta Ceairului), Istambul Kapusi (Poarta Istanbulului) Ermeni Kapusi (Poarta Armenilor) și Serai Kapusi (Poarta Palatului).
În interiorul cetății au fost create și două depozite de muniții pentru ca orașul să se poată apăra mult mai bine, în fața dușmanilor. Orașul refăcut avea să se dezvolte mult în următorii ani și să cuprindă între zidurile sale o populație numeroasă, câteva mii, marea majoritate turci, dar și români bulgari, armeni, greci sau evrei.
Pentru siguranța tuturor, regulile orașului erau însă severe: cele patru porți se deschideau la 6 dimineața și se închideau la 6 seara. Cine nu apuca să ajungă la timp, rămânea perste noapte în afara zidurilor căci cei patru kapugii (șefii porților) nu făceau excepție pentru nimeni…
Vizita lui Abdul Medgid avea să schimbe fața orașului altădată distrus de războaie. Sultanul și-a mai lăsat într-un fel amprenta: în grădina publică de pe malul Dunării a fost amplasată o inscripție comemorativă, o placă de marmură, cu mesajul său.
S-a scris pe acestă placă, printre altele, cu litere arabe: “Majestatea sa , Sultanul Abdul Medgid… Padișahul veacului care a asigurat liniștea întregii lumi cu înțeleapta-i conducere. În amintirea vizitei sale s-a ridicat acest monument, care va rămâne până la sfârșitul lumii… spre veselia lumii întregi…
Până la sfârșitul lumii gloria acestui padișah va luci ca un soare fericit. A venit la Silistra, Șahul și Suveranul mulțimii, Medjid Han. Iată data: 1253 (n.a. după cronologia otomană, după Hegira) Umilul Mustafa Izet, fiul lui Iesari a săpat în piatră inscripția”…
Refacerea efectivă a Silistrei a fost doar o parte a lucrării. Tot în baza vechilor planuri ale lui Von Moltke, la aproximativ 3 kilometri de oraș, pe un deal ce străjuia zona, a fost ridicată o fortăreață impresionantă.
A fost botezată Medgid Tabia sau Medjidi Tabia, după numele tânărului său întemeietor. Era de formă dreptunghiulară, cu o suprafață de 500 de metri pătrați și construită din mari blocuri de piatră.
Zidurile sale crenelate erau înalte de 10 metri și groase de 1 metru. Avea o singură poartă de acces. Fortăreața comunica cu Silistra printr-un tunel subteran, care ajungea și într-un depozit ascuns de muniții, de sub pământ.
Medjidi Tabia a fost terminată în 1853 de guvernatorul Dobrogei, Said Pașa și avea să își dovedească importanța în Războiul Crimeii (1853-1856) când a apărat cu succes orașul… Medgid Tabia și-a avut rolul său și în războiul ruso-turc din 1877 -1878, în urma căruia România și-a câștigat independența.
Și astăzi, pe zidurile sale pot fi văzute nume ale unor soldați români.
