Mănăstirea Vorona, Botoșani, România
Mănăstirea Vorona, așezată la marginea unei păduri, la aproximativ 2 km de satul Vorona, în județul Botoșani, este una dintre cele mai vechi și valoroase bijuterii religioase și culturale din nord‑estul României. Rădăcinile sale datează din prima jumătate a secolului al XVII‑lea, când un grup de sihaștri a ridicat o bisericuță de lemn cu hramul „Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Prima pomenire a pârâului Vorona apare într-un document din 1433, dată care conferă numele locului.
În secolul al XVIII‑lea, mănăstirea a intrat într-o perioadă de prosperitate, susținută de boieri moldoveni de vază (Liteanu, Jora, Balș, Vârnav, Catargi ș.a.), care au contribuit la ridicarea celor trei biserici de zid: „Adormirea Maicii Domnului” (1793–1803), „Nașterea Maicii Domnului” (în 1835) și biserica mică din cimitir dedicată Sfântului Nicolae.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” este construită în plan triconic, în stil tradițional moldovenesc, cu abside semicirculare și trei turle oarbe din lemn, având totodată influențe rusești prin formele bulboase ale turlelor. Pictura interioară și iconostasul sculptat artistic baroc au fost adăugate pe parcursul secolului al XIX‑lea, cu contribuția importanților ctitori locali.
Mănăstirea păstrează numeroase legende fascinante. Una celebră leagă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza de un gorun secular de lângă schit, unde acesta s-ar fi odihnit, fiind ulterior „capturat” de călugări din cauza trecerii sale fără aprobare – eveniment din care a rămas cunoscut ca „Gorunul lui Cuza”. De asemenea, schitul are legături cu sfântul sihastru Onufrie, ale cărui moaște și chilie rămân obiecte de pelerinaj și miracole consemnate de localnici.
În perioada comunistă, în special după Decretul 410/1959, mănăstirea a fost desființată, bisericile fiind închise, iar chiliile transformate în depozite de cereale. Patrimoniul monahal, inclusiv biblioteca și obiectele de cult, au fost confiscate sau dispersate. Cu toate acestea, în 1968 a fost redeschisă ca mănăstire de maici, sub conducerea Maicii Teofana Scânteie, având sprijinul Patriarhului Teoctist (prealabil mitropolit al Moldovei), care a amenajat și reorganizat obștea.
Stăreția maicii Teofana reprezintă o perioadă de mare înflorire: în ultimii 55 ani s-au restaurat cele trei biserici, au fost construite case monahale și amenajate spații funcționale, iar viața spirituală și filantropică a comunității s-a revitalizat. În 2005, la hramul de Sfânta Maria Mică, s-a proclamarea canonizarea Sfântului Onufrie.
Importanța culturală a mănăstirii este reflectată de un fond de carte veche alcătuit din aproximativ 4.000 de volume, dintre care circa 2.000 fac parte din patrimoniu și include manuscrise, evanghelii, cărți – unele îmbrăcate în aur sau argint. Acestea au fost restaurate și salvate în anii ’70, iar în 2019 s‑a obținut finanțare pentru amenajarea unui muzeu monahal și bibliotecă specială.
În prezent, Mănăstirea Vorona atrage pelerini și pasionați de istorie, artă și liniște spirituală. Hramul anual de Sfânta Maria Mică, la 8 septembrie, atrage mii de credincioși și ierarhi de rang înalt, oferind o experiență liturgică bogată. Complexul, declarat monument istoric în 2004 și înscris în lista oficială din 2015, continuă să fie un „colț de rai” în inima codrilor moldoveni.
