Obiective turistice de văzut și vizitat Lista completă și actualizată cu cele mai frumoase obiective turistice.
Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, este situată la poalele Cetății Ciceului, fiind înfiinţată în anul 2014, la iniţiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, precum și la dorinţa credincioşilor din zonă,...
Mănăstirea „Sfânta Maria-Rus” a fost ctitorită din temelie, începând din anul 1997, sub coordonarea Preacuvioasei Maici Maria Terheș, stareța mănăstirii. În anul 2006, a fost sfințită și piatra de temelie pentru biserica de zid,...
Într-o zi un credincios din Comuna Bobota, a mers să taie lemne în pădurea din apropiere si a văzut ca inima unui trunchi de copac era în forma de cruce. Copacul tăiat era aproape...
Schitul Poiana Florilor a fost infiintat in castelul de la Poiana Florilor (secolul al XVIII-lea), in anul 1997. Schitul apartine Manastirii Sfanta Cruce, din Oradea. Biserica de lemn este adusa din judetul Alba. Întreg...
Cetatea Piatra Şoimului este una dintre cele mai importante monumente istorice din judeţul Bihor. Cetatea, astăzi în stadiu de ruină, a fost ridicată pe o stâncă, la altitudinea de 484 de metri, la aproximativ...
Situat la doar opt kilometri de orașul Oradea, lacul cu nuferi din Băile Felix este un paradis. Lacul, unic în Europa, bogat în ape termale, oferă un spectacol inediat al nuferilor și lotușilor. Florile...
Grădina Zoologică se situează în partea de sud-vest a municipiului Oradea, în parcul Reday, pe strada Matei Basarab numărul 1, în vecinătatea parcului Bălcescu şi a stadionului Tineretului. Grădina Zoologică este un spațiu ideal...
Edificiul cunoscut sub denumirea de „Biserica cu Lună ” este unul dintre monumentele emblematice ale oraşului. Piatra de temelie a bisericii a fost depusă în anul 1784 de către episcopul Aradului, Petru Petrovici. Construcţia...
Biserica a fost construită în perioada 1800–1810 în locul unei biserici mai vechi care a existat în acest loc încă din a doua treime a secolului al XVIII-lea. După înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea,...
Cascada Dașa sau cascada Igrita se află situată în capătul sudic al satului Peștera, în aval de Peștera Pișnița ( închisă), la baza abruptului nordic al Platoului carstic al Igrețului. Se revarsă peste un...
Peştera Pişniţa este situată în abruptul ce se înalţă la sud de localitatea Peştera, comuna Aştileu. În faţa intrării, pe suprafaţa unui mare con de travertin, se găseşte o gospodărie ţărănească şi staţia de...
Cascada Boiului dă o picătură extrem văii destul de liniștite și reprezintă specificul obiectivului nostru. Situată la capătul din amonte al văii Boiului, cascada se desfășoară in două trepte. Apa cade de la o...
Pestera Osoi este localizata in Valea Poieni (în bazinul superior al Vaii Topa) în vecinatatea drumului forestier ce leaga localitatea Varciorog de drumul Alesd-Beius. Reprezinta o rezervatie speo-carstica cu o lungime de 3177 m,...
Cheile Albioarei se întind pe o lungime de 2,5 km, având o adâncime de aproximativ 80 metri. Acestea sunt străbătute de un număr destul de mare de peșteri și izvoare naturale. Cheile se regăsesc...