Stațiunea Călimănești-Căciulata

Calimanesti este un oras situat in partea central-sudica a Romaniei, pe malul drept al Oltului, in Depresiunea subcarpatica Jiblea-Calimanesti, la altitudinea de 260-280 m, 18 km distanta de municipiul Ramnicu Valcea (sediul administrativ al Judetului Valcea), cu o populatie de 8.633 locuitori.

Impreuna cu statiunea Caciulata, acesta alcatuieste statiunea Calimanesti-Caciulata, statiune deschisa in tot cursul anului.

Clima specifica depresiunilor subcarpatice adapostite, fara variatii mari de temperatura, cu veri racoroase (in jur de 20°C in luna iulie) si cu ierni relativ blande (intre -1° si -5°C in luna ianuarie).

Temperatura medie anuala este de 9° C. Precipitatii moderate (750-800 mm anual). Factorii de cura naturala sunt reprezentati de clima protectoare si izvoarele (descoperite in 1827) de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, in principal hipotonice, cu concentratie, compozitie chimica si temperatura variabile (mineralizare intre 0.5 si 11.5 gr/l; atermale, mezotermale 41°C, si hipertermale= 49.5°C).

Tratamentele naturale pentru diverse afecțiuni pornesc de la climatul blând, fără mari variații de temperatură și de la izvoare de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu. Acestea au fost descoperite în anul 1827 și au concentrație, compoziție chimică și temperatură variabile, fiind hipotonice.

Unele dintre izvoarele cu ape minerale atermale și termale sunt folosite pentru cure interne, iar băile minerale, pulverizații, inhalații, irigații sunt utili în tratamente interne ale afecțiunilor gastro-intestinale, de rinichi, metabolice și nutriție sau în cure externe (băi calde sau reci) benefice în cazul bolilor terapeutice.

Cură internă

  1. Boli ale aparatului digestiv (gastrită cronică cu hiper și hipoaciditate, constipație cronică, colită cronică, boală ulceroasă – ulcer gastric și duodenal fără complicații, sechele stomac operat, enterocolopatii cronice nespecifice);
  2. Boli ale veziculei și căilor biliare (dischinezie biliară, colecistită cronică ce prezintă sau nu calculi, hepatită cronică postvirotică sau mixtă stabilizată, sechele post colecistectomie, pancreatită cronică);
  3. Afecțiuni dismetabolice: hiperuricemii, dislipidemii, diabet zaharat compensat;
  4. Afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare: litiază și microliază urinară cu sau fără infecții, pielonefrite cronice ascendente, pielocistite.

Cură externă

  1. Afecțiuni ale aparatului locomotor (afecțiuni reumatismale degenerative – spondiloză cervicală, lombară și dorsală, artroză, poliartroză; afecțiuni degenerative articulare ale omului vârstnic; afecțiuni reumatismale inflamatorii – stări alergice articulare după reumatism articular acut sau după infecții de focar; afecțiuni reumatismale abarticulare – tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală, afecțiuni posttraumatice – după entorse, luxații și fracturi; afecțiuni neurologice periferice – pareză, sechele ale poliomielitei, nevralgii, nevrite, sciatalgii);
  2. Afecțiuni ginecologice cronice netuberculoase – sindrom ovarian cauzat de menopauză, anexite, metroanexite cronice, sterilitate;
  3. Afecțiuni ale căilor respiratorii superioare – rinofaringite, sinuzite cronice, afecțiuni bronhopulmonare cronice netuberculoase: bronșită cronică, astm bronșic;
  4. Boli ale aparatului cardio-vascular.

Tratamentul parenteral se face pe bază de injecții intramusculare cu apă sulfuroasă în cazul bolilor alergice. De asemenea, se aplică și tratamente de mare eficacitate cu GEROVITAL H3, ASLAVITAL, PELL-AMAR, BOICIL FORTE.

Contraindicații

  • neoplasm operat și neoperat;
  • boli venerice;
  • stări hemoragice;
  • sarcină;
  • epilepsie;
  • psihoze reactive;
  • afecțiuni cardiovasculare decompensate;
  • afecțiuni renale decompensate;
  • hepatită cronică agresivă;
  • TBC activ.

Tratamente auxiliare

Pe lângă curele interne se pot face tratamente auxiliare:

  1. Hidroterapie;
  2. Termoterapie;
  3. Aerosoloterapie;
  4. Electrofizioterapie (ultraviolete, ultrasunete, ionizări, magnetodiaflux, masaje uscate, băi de lumină, dușuri kineto, băi de plante și cataplasme);
  5. Kinetoterapie;
  6. Acupunctură.

Mini-stațiunea Cozia adăpostește o bază de tratament pe malul Oltului ce a fost construită în 1947. Capacitatea bazei de tratament de la Cozia este de 1.500 de pacienți de care se ocupă 8 medici specialiști și aproximativ 100 de asistenți medicali.

Instalații de tratament

Stațiunea Călimănești-Căciulata dispune de următoarele instalații de tratament:

  • instalații pentru băi calde cu apă minerală la vane și bazine;
  • bazin descoperit cu apă termală sulfuroasă (Căciulata) pentru afecțiuni reumatismale;
  • buvete pentru cură internă cu ape minerale;
  • instalații pentru aerosoli și inhalații;
  • instalații pentru hidroterapie: afuziuni, băi de plante, băi cu bioxid de carbon, duș scoțian, duș gigant, duș subacval, băi de sulf , băi parțiale sau totale, băi galvanice;
  • instalații pentru electroterapie (curenți diadinamici, ionizări, ultrasunete, magnetodiaflux, solux, băi de lumină parțială, curenți impulsuri, unde scurte, fotariu, curenți interferențial);
  • bazine cu apă termală pentru kinetoterapie;
  • împachetări cu parafină;
  • împachetări cu nămol;
  • săli de gimnastică medicală;
  • instalații pentru aerosoli și inhalații;
  • secție de acupunctură;
  • masaj uscat;
  • reflexoterapie;
  • amenajări pentru aerohelioterapie la ștrandul de pe malul Oltului;
  • saună;
  • laboratoare pentru teste funcționale;
  • cabinete medicale pentru diverse afecțiuni.

Căciulata găzduiește două sanatorii cu profile diferite: unul specializat în tratamentul urmărilor hepatitei infantile, iar cel de-al doilea, unic în țară, se ocupă de bolnavii de silicoză.

În Stațiunea Călimănești-Căciulata există o Clinică a Institutului de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală din București, dar și o secție a catedrei de specialitate din cadrul UMF București.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.