Pietrele Doamnei, Rarău

Rezervația Pietrele Doamne este o arie protejată situată în județul Suceava, pe teritoriul administrativ al orașului Câmpulung Moldovenesc. Aria naturală cu o suprafață de 253 de hectare se află în versantul nordic al Munților Rarău, la o altitudine medie de peste 1.400 m.

Pe teritoriul ariei naturale protejate se află o formațiune de stânci calcaroase cunoscută sub numele de Pietrele Doamnei, denumire de la care provine numele rezervației.

Rezervaţia Naturală Pietrele Doamnei-Rarău este o arie protejata ce fascineaza încă din trecut, fapt ce a dat nastere unor legendele despre acest loc. Dintre povestile locului, cea mai cunoscută legendă aminteşte că domniţa era Elena, soţia lui Petru Rareş, domnitorul care a oferit denumirea de „Rarău” munţilor de aici.

Se spune că, în timpul celei de-a doua domnii, cand turcii au navalit prin aceste locuri, el şi şi-a ascuns familia şi averea aici, într-o peşteră. Însă, cu toate aceste, turcii au reusit sa ajunga până aici iar domniţa Elena şi fiica sa au început să se roage pentru a fi salvate, moment în care un zgomot puternic s-a auzit din apropiere.

Se pare că în acea clipă, stânci mari s-au desprins şi au căzut peste locul în acre era ascunsă averea domnitorului, îngropându-i pe atacatori. Domniţa Elena şi fiica sa au scăpat în acest fel de navalirea turcilor, doar cu preţul averii.

Pietrele Doamnei sunt cât se poate de reale, înalte de 70 de metri şi situate la altitudinea de 1634 de metri, în Munţii Rarău. Vârful cel mai înalt atinge altitudinea de 1.651 de metri. Este o rezervatie naturală mixtă de 933 hectare şi este, în acelaşi timp, Sit Natura 2000.

În aceeași rezervație se află un alt masiv de calcare, Piatra Zimbrului, lung de 600 de metri și înalt de o sută de metri, care prezintă o succesiune de formațiuni triasice, mai ales calcare, ce formează un perete vertical. Este un olistolit prins în flișul cretacic. Și tot în această rezervație este cuprinsă și Peștera Liliecilor.

Din orașul Câmpulung Moldovenesc începe drumul care urmărește Valea Izvorului Alb ce urcă pe creasta Rarăului unde se află Cabana Rarău la altitudinea de 1.538 de metri. De la cabană la Pietrele Doamnei, pe potecă aproximativ un kilometru.

Din drumul pe Valea Izvorului Alb se desface pe pârâul Limpedea, marcajul crucea galbenă, care duce în Vârful Rarău și la Cabana Rarău.

La Cabana Rarău fiind proprietate privată parcarea a trebuit plătită, 10 lei în iulie 2023.

Circuitul Pietrele Doamnei durează aproximativ 2 ore și are o dificultate medie.

ATENŢIE! La acest obiectiv turistic se ajunge doar pe jos. Dacă vrei să îţi setezi gps-ul ca să te ducă cel mai aproape de traseu cu maşina, în condiţii de drum bun, apasă pe bulina roşie. Nu există loc de parcare la indicaţia dată. 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.