Ghid turistic Nigeria

Republica Federala Nigeria, tara cu cea mai numeroasa populatie de pe continentul african, peste 150 milioane de locuitori, si cu o densitate de 133 locuitori/km², ocupa o suprafata teritoriala de 923.768 km². Nigeria se gaseste in vestul Africii, in Golful Guineei si se invecineaza cu Camerunul in sud-est, cu Statul Benin, in vest, cu Republica Niger, in nord si cu Ciadul, in nord-vest. Desi limba oficiala a tarii este engleza, la scara larga se vorbesc dialecte locale, nigero-congoleze dar si afro-asiatice. In timpul Evului mediu, teritoriile de azi ale Nigeriei erau stapanite de mai multe imperii africane, iar la inceputul secolului XVI incepe sa prezinte interes pentru negustorii de sclavi portughezi si englezi.

De altfel, incepand cu sfarsitul secolului XIX, teritoriile de azi ale Nigeriei, au fost colonizate de britanici, statut pe care l-a pastrat pana in anul 1960, cand isi declara independenta. Evenimentele tulburi care au urmat acestui eveniment si numeroasele lovituri de stat au condus la instalarea unor regimuri dictatoriale au contribuit la destabilizarea politica si economica a tarii.

Restaurara unui regim democratic din ultimul deceniu a reusit sa stabilizeze si sa diversifice economia tarii, situand Nigeria pe locul doi in topul celor mai dezvoltate economii de pe continent, dupa Africa de Sud. Tara dispune, de altfel, de importante resurse de minereuri si petrol. Cu toate acestea, speranta de viata a nigerienilor este inca foarte redusa, situandu-se in jurul varstei de 48,95 ani pentu barbati si 55,33 ani pentru femei.

Numele tarii a fost inspirat de fluviul Niger care strabate tara, iar poporul nigerian se poate mandri cu o istorie seculara, in conditiile in care, conform sapaturilor arheologice efectuate aici, primele asezaminte umane in aceasta parte a lumii dateaza din 9000 I.Ch. Astfel, teritoriile cuprinse intre Benue si Cross River este o zona locuita, prin traditie, de triburile bantu care au migrat in sudul si centrul continentului african. Astazi, Nigeria este o republica federala, unde puterea executiva este exercitata de presedinte, ales prin vot, cu un mandat de patru ani si care are si rol de sef al guvernului, iar puterea legislativa apartine Parlamentului bicameral. La nivel administrativ, Nigeria se imparte in 36 de state si capitala, organizata ca un teritoriu federal.

Nigeria dispune de o larga iesire la Oceanul Atlantic, tarmul fiind alcatuit dintr-o campie mlastinoasa, in timp ce in partea centrala, relieful capata altitudini mai importante, unde se gaseste si cel mai inalt varf din Nigeria – Chappal Waddi (2.149 m), iar pincipala rezerva de apa a tarii o reprezinta fluviile Niger si afluentul sau, Benue, care se varsa in Delta Nigerului.

Traversata de o clima torida cam tot timpul anului, cu doua anotimpuri distincte, unde sezonul ploios debuteaza in aprilie si dureaza pana in octombrie, in timp ce sezonul cald incepe in noiembrie si dureaza pana in martie, Nigeria este o destinatie turistica interesanta care, pe langa relieful deosebit, dispune si de numeroaselor atractii culturale. Printre cele mai interesante destinatii turistice ale tarii se numara Parcul National Yankari, Biserica Nationala din Nigeria, Stadionul national din capitala, Cascada Gurara sau Parcul National River Cross.

Gradina Zoologica Nekede se gaseste in Owerri si gazduieste o fauna diversa, printre care struti, lei, pitoni, gorile si crocodili. Localnicii din Owerri sunt recunoscuti pentru caldura si ospitalitatea lor fata de turisti, mai ales daca manifestati interes fata de rutele turistice locale, precum padurile de mangrove sau padurile tropicale unde se vor dovedi ghizi de nadejde. Un alt loc interesant este Kaduna, fondat de colonistii englezi si situat pe malul Raului Kaduna.

Orasul are o insemnatate istorica si politica deosebita pentru nigerieni si este un important centrul comercial pentru regiunea nordica a tarii, cu o industrie diversa. Desi nu este pe deplin exploatata turististic, Kaduna dispune de o multitudine de atractii turistice care reflecta bogatia si traditiile culturale ale localnicilor.

Locuit de triburile yoruba, orasul Osogb, capitala statului Osun, a fost fondat in primele decenii ale secolului XVIII, pe malurile raului Osun. Aici se desfasoara anual unul dintre cele mai interesant manifestari culturale – Festivalul Osogbo, organizat in onoarea zeitei Osun. Fost centru al comertului cu sclavi, Calabar este unul din porturile istorice ale Nigeriei, situat pe coasta Atlanticului, in apropierea granitei cu Camerunul. Orasul are o istorie veche de doua milenii si a fost descoperit de navigatorii europeni in secolul XV. Aici se gasesc si primele asezari ridicate de europeni pe teritoriul Nigeriei, reprezentate de baraci militare dar si Biserica Presbiteriana, construita in anul 1946. Orasul gazduieste si primul spital public din tara – St. Margaret si una dintre primele gradini botanice in Nigeria.

Cel mai mare oras din Nigeria si unul dintre cele mai mari de continentul african, orasul Lagos, care a avut rolul de capitala a tarii pana in anul 1991, este astazi cel mai important centru industrial al tarii. Este o adevarata metropola, cu cladiri moderne, numeroase monumente istorice, atractii turistice importante deosebite dar si o viata de noapte foarte activa.

Abuja, capitala actuala a Nigeriei, se gaseste zona centrala a tarii, in mijlocul savanei. A inregistrat in progres accelerat in ultimele decenii, concentrand un numar impresionant de cladiri moderne si institutii culturale si universitare. Astazi este considerat unul dintre cele mai scumpe orase ale Africii, dar si unul dintre cele mai bogate.

Pe langa monumente interesante de o adevarata valoare nationala, precum Moscheea Nationala Nigeriana, Centrul Nigerian al Crestinatatii, in apropierea capitalei puteti admira una dintre cele mai impresionante constructii monolit – Zuma Rock, un colos ce masoara 725 m, situata pe drumul ce leaga capitala de Kaduna, iar daca sunteti mari amatori de cultura africana, nu puteti rata o vizita la Institutul de Studii Africane, unde sunt prezentate importante colectii de sculpturi in bronz.

Din punct de vedere turistic, Nigeria dispune de un relief deosebit, cu peisaje spectaculoase si, poate ca tocmai din acest motiv, principala atractie turistica a tarii o reprezinta cele 8 parcuri nationale, unde traiesc in habitatul lor natural diverse specii de animale salbatice precum elefanti, lei, hipopotami, diferite specii de babuini, dar si cateva specii de pasari rare.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.