Manastirea Valea Mare

Manastirea cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este situata pe teritoriul administrativ al localitatii Valea Mare, in sudul judetului Covasna (in centrul tarii) pe DJ121A la circa 30 km. de Sfantu Gheorghe si 7 km. Intorsura Buzaului.

Desi ideea construirii manastirii Sfantul Ioan Botezatorul este mult mai veche, prima discutie oficiala legata de ridicarea asezamantului a avut loc in 1994, intre parintele staret Gheorghe Avram de la manastirea Dervent din Dobrogea si episcopul Covasnei si Harghitei, Ioan Salajean, care si-a dat imediat acordul.

Provenit dintr-o familie de tarani din Valea Mare, jud. Covasna, Gheorghe a terminat un liceu industrial din Brasov. Dupa absolvire, s-a angajat muncitor la uzinele Steagul Rosu. Armata a facut-o tot la Brasov, la vanatori de munte. In timpul armatei s-a imbolnavit grav si a fost internat la Spitalul Militar. Medicii isi pierdusera speranta de a-l mai salva.

Atunci s-a intamplat minunea viziunii, cea care l-a determinat pe soldatul Gheorghe Avram sa urmeze Calea Domnului. Trecut intai prin tainicele invataturi si ajuns la Sf. Manastire Cocos din jud. Tulcea, si mai apoi, datorita calitatilor de gospodar desavarsit ajuns staret la Sf. Manastire Dervent, visul il aduce pe meleagurile natale unde pune bazele viitoarei manastiri. Cu destula greutate dar cu multa ravna, parintele Gheorghe face rost de materialele necesare pentru a-si implini scopul.

Avand deja locatia pentru viitoarea constructie – terenul de la Groapa Totului oferit de Marin I. Ioan din Valea Mare, la 24 ianuarie 1995 i se prezinta parintelui episcop prima macheta a manastirii si prima varianta de constructie, iar in septembrie 1995 se fac masuratorile topografice.

La 7 martie 1996, parintele staret Gheorghe Avram, parintele Nicolae Floroiu si Nicolae Avram hotarasc sa-i propuna parintelui episcop ca manastirea de la Valea Mare sa se numeasca „Sf. Ioan” si sa aiba hramul pe 24 iunie, de Nasterea Sf. Ioan Botezatorul. Propunerea este acceptata, atat de catre episcop, cat si de secretariatului cultelor.

Tot in primavara anului 1996 este adus de la Galati primul clopot al viitoarei manastiri.

Pe 16 iunie 1996 – Duminica sfintilor romani – se oficiaza prima slujba la fata locului de catre parintele episcop. La 22 octombrie 1996, arhitectii Dan Corneliu si Teodor Ioan fac prima recunoastere a terenului, demarandu-se astfel activitatea de proiectare, iar la 4 aprilie 1997 se obtine certificatul de urbanism.

In septembrie 1998 se obtine transferul parintelui staret Gheorghe Avram, care se instaleaza intr-o coliba ciobaneasca la locul viitoarei manastiri. Acum incepe construirea primelor chilii si a salii de mese (ca organizare de santier). Pe 25 octombrie 1998, parintele episcop Ioan Salagean sfinteste locul viitoarei bisericute de lemn, iar prima slujba se tine aici in noaptea invierii Domnului, in 1999.

Pe 24 iunie 1999, cu ocazia primului hram al manastirii, la slujba sunt prezenti parintele episcop Ioan Salagean, 26 de preoti si peste 1000 credinciosi. La 6 decembrie 1999 se face primul maslu si este deja terminata sala de mese din noua anexa a manastirii.

In aprilie 2000 este terminata macheta manastirii de catre Gheorghe Avram, intre 3 si 7 mai 2000 s-a sapat fundatia pentru corpul „B” al manastirii, iar pe 10 mai a inceput turnarea fundatiei.

Pe 10 septembrie 2000 a fost sfintit locul si a inceput lucrul la biserica mare a manastirii.

Pana la sfarsitul anului 2000 au fost terminate lucrarile la lacul de peste, la podul peste paraul Ladauti, la placa de beton de peste paraclis si corpul „B” si la staretie (casa de lemn – 14 camere).

Desi nu sunt inca finalizate lucrarile, in prezent manastirea dispune de o cladire cu 14 camere (dotata cu curent electric, incalzire centrala, apa curenta, instalatii sanitare) pentru cazarea celor care viziteaza locasul, iar slujbele religioase se tin in bisericuta de lemn – bijuteria acestei manastiri, care dupa terminarea lucrarilor proiectate va ramane ca piesa de muzeu. In perimetrul manastirii este construit un iaz pentru cresterea pestelui necesar consumului personalului manastirii, conform canoanelor monahale.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.