Mănăstirea Brâncoveanu (Sâmbăta de Sus)

„In inima Romaniei, pe valea Raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras, in apropierea satului Sambata de Sus, se afla MANASTIREA BRANCOVEANU, una dintre cele mai frumoase ctitorii ale DOMNITORULUI MARTIR CONSTANTIN BRANCOVEANU.

Manastirea are doua hramuri inchinate Maicii Domnului. Unul in prima vineri dupa Sfintele Past, de „Izvorul tamaduirii” (izvor cu apa tamaduitoare care, conform traditie, servea inca din sec. al XV-lea ca loc de intalnire a sihastrilor acestor munti).

Mai tarziu, la sfarsitul sec. al XVII-lea, Domnitorul Tarii Romanestii construieste langa izvor o biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului”. Inconjoara biserica cu o incinta, aduce calugari din Tara Romaneasca, infiinteaza o scoala de gramatici, un atelier de pictura, reunind toate acestea intr-o singura manastire ortodoxa dupa tipul celor cu viata de obste, unde calugarii traiesc si muncesc rugandu-se impreuna.

Mai tarziu, in anul 1785, manastirea a fost distrusa cu tunurile de catre dusmanii credintei ortodoxe; incinta fiind distrusa complet, iar biserica adusa in stare de ruina. In aceasta stare a gasit-o MITROPOLITUL NICOLAE BALAN dupa mai mult de 140 de ani. Acesta da viata manastirii aducand trei calugari cu studii teologice, restaureaza biserica, construieste o noua clopotnita.

Al treilea mare ctitor este actualul Mitropolit al Ardealului, I.P.S.Dr.Antonie Plamadeala, care intre anii 1984- 1989 initiaza, organizeaza si indruma direct reconstructia incintei manastirii, respectand cu strictete acest atat de frumos stil, cunoscut in istoria arhitecturii ca brancovenesc.

In anul 1993 are loc sfintirea intregului complex manastiresc si a Paraclisului manastirii inchinat Sfintilor Martiri Brancoveni, ucisi in anul 1714 de catre turci la Constantinopol. Tot sub inaltul patronaj al I.P.S. Dr. Antonie Plamadeala se construieste un Mare Centru Ecumenic denumit ACADEMIA DE LA SAMBATA, proiectat pentru a gazdui si organiza congrese si intalniri ale intregii crestinitati.

In dorinta de a transforma manastirea intr-un centru de spiritualitate ortodoxa si de cultura romaneasca, pune bazele unui bogat muzeu de icoane pe sticla si lemn, obiecte de cult, carti si vesminte liturgice si demareaza organizarea dupa principii si cu mijloace moderne a bibliotecii manastirii, pe care o inzestraza cu bogata si valoroasa SA colectie de carte, reviste si manuscrise.

In prezent obstea manastirii numara in jur de 40 de vietuitori. Aici crestinii ortodocsi se aduna in cuget curat sa-si ostoiasca setea vesnic nepotolita dupa INTAIUL LOR PARINTE SUFLETESC- DUMNEZEU.”

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.