Schitul Cozia Veche – Sfântul Ioan la Piatra, Vâlcea, România

Pe malul stâncos al Oltului, la nord de celebra Mănăstire Cozia, într-un colț mai puțin cunoscut dar profund impresionant, se află Schitul Cozia Veche – numit și Schitul „Sfântul Ioan la Piatra”. Acest mic locaș monahal este un monument istoric de o valoare spirituală și culturală rar întâlnită, o veritabilă mărturie a evlaviei și continuității vieții monahale românești de-a lungul secolelor.

Deși atestarea documentară apare în 1601–1602, tradiția locală și stilul arhitectural al bisericii indică o vechime mult mai mare, sugerând că schitul ar fi fost construit în a doua jumătate a secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Unii istorici cred că fondatorul ar fi fost Radu I, tatăl voievodului Mircea cel Bătrân, lucru ce face din acest lăcaș unul dintre cele mai vechi schituri ortodoxe de pe teritoriul actual al României.

În 1657, Patriarhul Macarie al Antiohiei, însoțit de cronicarul Paul de Alep, vizitează locul și notează existența unei mici biserici de piatră, unde un pustnic viețuia în liniște. Mărturia lor este una valoroasă, întărind ideea continuității monahale în acel loc retras și stâncos.

Schitul Sfantul Ioan la Piatra a fost construit la o data necunoscuta ca inceput cu osteneala si cheltuiala stramosilor nostri domnitori, boieri sau oameni de rand inca neidentificati pana in prezent. Cercetatorii nu exclud posibilitatea ca aici, la Cozia Veche sau in jur, sa fi fost o vatra monahala mai veche decat actuala Manastire Cozia ctitoria lui Mircea cel Batran din anul 1388.

Schitul Cozia Veche – Schitul Sfantul Ioan la Piatra – este denumirea ruinelor unei foste bisericute ale carei ziduri naruite se mai puteau vedea, pana in anul 1986, pe Valea Oltului, la distanta de un kilometru de la Manastirea Cozia, dinspre Ramnicu Valcea spre Sibiu.

Intaia informatie despre acest schit o aflam la anul 1601 unde vietuiau Andron Batranu si calugarul Gavriil Lotreanul care a scris testamentul monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul.

Schitul Sfantul Ioan la Piatra a fost vizitat in anul 1657 de Patriarhul Macarie al Antiohiei si Paul de Alep care descriu vizita facuta aici astfel: “Biserica este prea frumos cladita… aici locuieste un cucernic pustnic…”.

Schitul Sfantul Ioan la Piatra exista prin urmare cu mult inaintea celor doua documente, deci nu ia fiinta acum, ci era dainuind ca institutie de sine statatoare.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, mitropolitul Teodosie al Țării Românești reface biserica și o resfințește, oferindu-i hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Dar vremurile nu aveau să fie blânde cu acest schit. Cutremurele din 1802 și 1838 au avariat grav construcția, iar în anul 1837, activitatea monahală este oprită. Clădirea este abandonată, iar în deceniile ce urmează, biserica se degradează continuu, devenind o ruină aproape îngropată în uitare.

Biserica de la Cozia Veche a fost restaurata in anul 1670 si resfintita de Mitropolitul Teodosie al Tarii Romanesti, fost calugar si staret in Manastirea Cozia, hramul schitului fiind in 24 iunie, ziua nasterii Sfantului Ioan Botezatorul.

Schitul Sfantul Ioan la Piatra cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, s-a refacut in anul 1986 prin sarguinta si cheltuiala bunului crestin Ioan Mihaila, presedintele Bursei de Valori Bucuresti, ajutat de familie si prietenii sai (Constantin Mihaila – frate, Alexandru Dinulescu, Dumitru Udrescu, Mircea Niricioiu, Constantin Nicula, Vasalie Nois, Gheorghe Bentu, Ioana Juravlea si altii).

S-a zidit biserica, s-a pictat, s-a facut catapeteasma sculptata in lemn, policandre, sfesnice imparatesti, sfinte vase, vesminte, carti, trei clopote, cladiri mobilate si dotate cu toate cele necesare pentru vietuire si staretie, clopotnita, zidurile, portile schitului, etc.

Anii ’80 au adus o nouă amenințare – construcția hidrocentralei de la Turnu și formarea lacului de acumulare. Ruinele schitului erau în pericol de a fi complet acoperite de ape. Un grup de iubitori de istorie și spiritualitate, coordonat de Ioan Mihăilă din Râmnicu Vâlcea, a inițiat un amplu demers de salvare și reconstrucție. Cu sprijinul autorităților locale și al comunității, bisericuța a fost mutată, piatră cu piatră, pe un platou mai înalt, la o altitudine sigură, nu departe de amplasamentul original.

Reconstrucția s-a făcut cu grijă și respect pentru trecut. Pictura murală, catapeteasma, clopotnița și restul anexelor au fost refăcute, iar în 1991, schitul a fost reactivat ca așezământ monahal, devenind din nou loc de rugăciune.

Biserica schitului păstrează un stil bizantin simplu, specific începuturilor arhitecturii religioase românești. Are o singură navă, cu absidă semicirculară și o turlă modestă, fără elemente decorative ostentative. Tocmai simplitatea și dimensiunile reduse ale construcției contribuie la farmecul și intimitatea locului.

Interiorul este dominat de pictura în frescă, restaurată după modelele originale, redând scene biblice și chipuri de sfinți în tonuri calde, care îndeamnă la liniște și introspecție. Clopotnița și chiliile modeste completează atmosfera de retragere și reculegere spirituală.

Așezat într-o zonă spectaculoasă, pe Defileul Oltului, înconjurat de păduri și ape, Schitul Cozia Veche oferă pelerinilor o experiență profundă, departe de tumultul lumii. Este o oază de liniște și reflecție, dar și o lecție de istorie vie. Vizitatorii pot simți aici respirația Evului Mediu românesc, dar și lupta modernă de a păstra vie o moștenire sacră.

Schitul este ușor accesibil din Călimănești și poate fi inclus într-un itinerar spiritual ce cuprinde Mănăstirea Cozia, Schitul Turnu și alte locașuri de pe Valea Oltului. Este un loc ideal pentru cei care caută tăcerea și rugăciunea, dar și pentru iubitorii de istorie și patrimoniu autentic.

Schitul Cozia Veche – Sfântul Ioan la Piatra este mai mult decât o bisericuță pitorească din piatră. Este simbolul dăinuirii credinței ortodoxe românești în fața vremurilor potrivnice. De la ctitoria medievală, prin epoci de uitare, până la renașterea sa din ultimele decenii, schitul rămâne o punte între trecut și prezent, între om și Dumnezeu.