Cetatea Medievală a Severinului

Cetatea medievală a Severinului, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Mehedinţi, poate fi acum vizitată. Fortificaţia, cu o vechime de peste 600 de ani, a fost restaurată cu fonduri europene. De-a lungul timpului, cetatea a fost cea mai importantă redută strategică de pe Dunăre. Pentru cucerirea ei au luptat ungurii, valahii şi turcii.

Cetatea Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Biserica latinǎ din incinta cetǎții medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării.

Cetatea Severinului, clădită de regele maghiar Ladislau I (1040-1095) ca fortăreață împotriva pecenegilor și cumanilor prezenți în regiune, va fi pricina unor revendicări permanente și a unui șir de războaie frecvente între coroana maghiară, bulgari și voievozii din Muntenia, începând cu Litovoi, Bărbat, și Basarab I.

Într-o primă perioadă, cetatea Severinului este un obiectiv de dispută politică, economică și religioasǎ între principi creștini. Ulterior, atât pentru Țara Românescă cât și pentru Coroana Maghiară, cetatea Severinului devine un bastion de apărare împotriva expansiunii Imperiului Otoman.

Cetatea medievală a Severinului, în perioada maximă a zidirii sale, număra șase turnuri de apărare fiind înconjurată cu două valuri concentrice de piatră și un șanț adânc de apă. Responsabilii apărării Cetății Severinului vor purta numele de Bani de Severin. În anul 1383 este atestat primul episcop latin, Gregorius, intitulat “episcop de Severin și al părților de dincoace de munți”.

Cetatea Severinului are o istorie particulară în raport cu alte cetăți din spațiul carpatic. Rolul și importanța sa au fost preponderent militare, comerțul aducător de bunăstare fiind dificil din cauza poziției geografice și a faptului că au stăpânit-o într-o succesiune permanentă, când regii Ungariei, când voivozii din Muntenia.

La fel era și cu cele trei biserici medievale existente, care, odată cu schimbarea stăpânilor, își schimbau închinarea confesională devenind romano-catolice sau ortodoxe în funcție de momentul respectiv.

În 1301 este pomenit ban de Severin Teodor Voitici, care, împreună cu fiul său Ioan, profitând de stingerea dinastiei arpadiene, cu ajutorul despotului de Vidin, Mihail Șișman, refuză autoritatea noului suveran Carol Robert de Anjou. Până în 1330 Severinul rămâne în stăpânire munteană.

Pentru cetatea Severinului a murit Litovoi în 1272, când a refuzat să mai fie vasal regelui Ladislau al IV-lea (Cumanul). Basarab I pierde cetatea Severinului în septembrie 1330 și a recucerit-o după victoria de la Posada în același an. Titlul de ban l-a preluat Vladislav Basarab (Vlaicu-vodă, 1364–1372), până când, refuzând să mai fie vasal al regelui Ludovic I de Anjou (1342–1382), cetatea Severinului a trecut din nou sub stapânire ungară în 1365, când Bulgaria, condusă de cumnatul lui Vladislav, țarul de Vidin Ivan Strațimir (sau Sracimir), a fost învinsă într-un nou război în urma căruia în anul 1365 a fost înființat Banatul bulgăresc.

Vladislav, între timp iertat de Ludovic I, a primit în 1368 din nou titlul de ban al Severinului. În timpul stăpânirii muntene a ființat temporar Mitropolia ortodoxă a Severinului, avându-l mitropolit pe Antim Critopoulos (1370). Mitropolia a fost mutată în 1375 la Strehaia, ajungând în cele din urmă la Râmnicu Vâlcea, unde a ființat cu numele Episcopia Râmnicului și Noului Severin. În 1373, în timpul regelui Ludovic I, Severinul a trecut din nou în stăpânirea coroanei maghiare. Între 1376 și 1377 Severinul a reintrat în stăpânire munteană, iar în 1378 din nou în posesia Ungariei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.