Mănăstirea Pogleț

Manastirea Poglet se afla in partea de nord a Comunei Corbasca, la o distanta de cinci kilometri de aceasta, intr-o poiana mare, inconjurata din toate partile de paduri de stejar.

Manastirea se afla in satul omonim, alcatuit din mici casute, simple si primitoare. Calatorului care urca dealurile Fulgerisului, venind dinspre Pancesti, i se deschide o adevarata panorama in care biserica din lemn, cu pridvorul deschis, ocupa locul central.

Pe aceste minunate plaiuri, cu nimic mai prejos decat cele din Balada Miorita, mai multi mesteri lemnari au fost pusi de catre paharnicul Constantin Bals, sa ridice din lemnul stejarilor seculari o prea frumoasa biserica. Aceasta ctitorie a apartinut Schitului Blagovestenie ce este pe hotarul mosiei Sucmezeu, pe apa Poglet, la fostul tinut al Putnei.

Prezenta bisericii de lemn monument de arhitectura intr-un cadru natural deosebit de frumos cum este cel din poiana prin care curge paraul Pogletului ne aminteste de vremurile apuse demult ale evului mediu moldovenesc.

In anul 1996, un numar de patru tinere dornice de viata ingereasca au insufletit, prin osteneli si rugaciuni vechea vatra de viata calugareasca. Astazi soborul Manastirii Poglet numara zece vietuitoare, sub ascultarea cuviaosei maice starete Afloarei Luciana si a parintelui duhovnic Ieromonahul Ifrim Constantin (Calistrat).

Astazi manastirea se bucura de aprecierea pelerinilor si a credinciosilor care vin periodic la sfintele slujbe. Bunacuviinta, rugaciunile si ospitalitatea maicutelor au atras credinciosi din toate zonele tarii.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.