Mănăstirea Pângărați
Este situată pe Valea Bistriței, la 15 km nord de orașul Piatra Neamț, pe șoseaua Piatra Neamț- Bicaz, la 13 km est de Bicaz și 3 km nord de gara Pângărați. Credincioșii care folosesc ca mijloc de transport trenul Piatra Neamț-Bicaz, vor merge pe lângă linia ferată în direcția Bicaz până la canton, unde vor traversa linia ferată, apoi vor ține drumul de piatră care urcă spre deal.
Când acesta dă în șoseaua asfaltată, se merge în dreapta, se urcă până la troiță și apoi se merge din nou în dreapta până în mănăstire care se află în vârful dealului. În jur sunt coame muntoase acoperite de păduri. La vest de incinta mănăstirii este Valea Bistriței, între dealul mănăstirii și munte. Satul Pângărați continuă și pe această vale, pe o singură linie, de la sud la nord.
Scurt istoric
Încă de la începutul secolului al XV-lea, în aceste locuri trăiau călugări sihaștri. Din prima așezare monahală a făcut parte cuviosul Simeon Sihastru, unul dintre sfetnicii lui Ștefan cel Mare. Acesta ridică în 1460 prima biserică din lemn cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
Biserica a fost incendiată de turci în 1476. În 1560 schitul este transformat în mănăstire de voievodul Alexandru Lăpușneanu, care zidește în locul bisericii de lemn o biserică din piatră, cu o arhitectură unică ,ce a rezistat până în zilele noastre. La sfârșitul secolului viețuiau aici mulți călugări iconari.
Câteva dintre icoanele de o mare frumusețe se pot vedea și astăzi la ușile împărătești ale iconostasului. Ele aparțin marii școli iconografice autohtone din epoca de vârf a Moldovei medievale. În 1642 marele vistier Dumitru șoldan a construit turnul clopotiniță. Alte înnoiri s-au adăugat în secolul al XIX-lea, de egumenul Macarie, care a transformat tainița subsolului în biserică, și a construit impunătorul corp de chilii din sud-vest , unde se află stăreția, trapeza și biblioteca. În 1850 starețul Varnava restaurează mănăstirea și construiește noi clădiri.
Trediția locului îi conemnează printre cei mai renumiți egumeni pe cuviosul Simeon și urmașul său Amfilofie. Ei au întemeiat această vatră monahală și au dus aici viață de sfințenie, fiind cinstiți în zonă ca sfinți. Racla cu moaștele Cuviosului Simeon a fost dusă de Ștefan cel Mare la cetatea de Scaun a Sucevei. După anul 1863 viața monahală slăbește tot mai mult în mănăstirea Pângărați, dar sfintele slujbe și firul vieții duhovnicești au continuat neîntrerupt până astăzi.
Mănăstirea, închisă în 1960, se reactivează ca schit în 1990, iar după 1992 se efectuează lucrări de restaurare la acoperiș, fațadele exterioare, ferestre, și turnul clopotniței. Pentru început, fondurile au fost asigurate de mănăstirea Bistrița , de care a ținut schitul Pângărați până să primească statutul de mănăstire pe care îl are azi.
