Manastirea Dimitrie Cantemir

Potrivit cercetărilor, locul pe care s-a ridicat mănăstirea s-a dat de către domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt, unui oştean al său Stan Posatnicu, ca răsplată pentru faptele de mare vitejie, care construieşte prima biserică de lemn. În anul 1692, domnitorul Dimitrie Cantemir construieşte o nouă biserică de lemn pe locul celei vechi, închinată Maicii Domnului cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, devenind noul ctitor al mănăstirii care-i va purta numele şi care va dăinui până astăzi.
Săpăturile făcute de către un fost moşier pe nume Gheorghe Tutoveanu ce avea moşiile în jurul mănăstirii, au scos la iveală o pereche de râşnite de piatră şi monezi romane, datând din timpul lui Antonius Pius (138-161), care atestă valoarea istorică a acestor locuri. În această zonă găsim cele mai vechi aşezări răzeşti în care a existat o intensă viaţă boierească ce a dat ţării două familii domnitoare: Cantemir şi Cuza, aşa cum reiese din lucrarea intitulată „Surete şi Izvoade”, Uricul tradus din sârbeşte de profesorul Gheorghe Ghibănescu şi din Uricul dat de Bogdan Vodă în anul 1507 legat de moşiile satelor Urlaţi şi Silişteni, locul de obârşie al familiei Cantemir.

În pomelnicul ctitorilor de la anul 1668 sunt menţionaţi ctitori ai mănăstirii Berehoi, Prodana, Tipilatu, Frone, Glicinco, monahia Varvara şi alţii. Mai târziu, biserica construită de domnitorul Dimitrie Cantemir este refăcută de fraţii Vasile şi Gheorghiţă Armaşu, originari din satul Zastanca, din judeţul Soroca.
Chinovie de monahi, în anul 1802 mănăstirea devine aşezământ de ascultare şi rugăciune pentru maici, însă în anul 1855, în urma unei epidemii de holeră, mănăstirea se pustieşte iar după secularizarea mănăstirilor devine biserică de parohie. În anul 1996, prin grija părintească a Preasfinţitului Părinte Ioachim Mareş, Episcop al Huşilor s-a reînfiinţat această mănăstire de monahi şi prin osârdia şi osteneala Preacuviosului Arhimandrit Serafim Bodnar, stareţ al acestei sfinte mănăstiri, s-a construit o biserică nouă închinată Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, în memoria ctitorului domnitor, un corp de chilii şi clopotniţa, care au fost sfinţite pe 26 octombrie 2001.

Apoi, s-a reperat biserica veche şi au fost pictate cele două biserici, s-a împrejmuit incinta mănăstirii cu gard de piatră, iar curtea a fost amenajată cu spaţii verzi, trandafiri şi alei. S-a reuşit racordarea mănăstirii la reţeaua de curent electric pe o lungime de 3 km şi deasemenea s-a asfaltat drumul de acces spre mănăstire.
Pe data de 26 octombrie 2006 Preasfinţitul Părinte Corneliu Bârlădeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor, împreună cu un distins sobor de preoţi, a sfinţit biserica veche şi pictura bisericii noi. Biserica veche, monument istoric, păstra icoane vechi din sec XVII – XIX, pictate pe lemn şi pânză, astăzi fiind expuse în muzeul mănăstirii. Masa Sfântului Altar este un trunchi de stejar din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Deasemenea, în biserica veche se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni şi o raclă cu părticele din moaştele mai multor sfinţi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.