Mănăstirea Sânger, Mureș, România
Mănăstirea Sânger, cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Cipăieni, se află în satul Cipăieni, comuna Sânger, județul Mureș, într-o zonă liniștită a Câmpiei Transilvaniei. Așezământul monahal este amplasat pe coama unui deal, într-un cadru dominat de terenuri agricole, dealuri domoale și întinderi specifice acestei părți a județului Mureș. Poziția ridicată oferă o perspectivă largă asupra împrejurimilor și contribuie la atmosfera retrasă a mănăstirii.
Denumirea așezământului apare în mai multe forme. Numele oficial este Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Cipăieni, însă denumirea Mănăstirea Sânger este frecvent utilizată datorită apartenenței satului Cipăieni la comuna Sânger. În unele materiale mai vechi apare și denumirea Sânger-Chimitelnic. Explicația provine din istoria localității Cipăieni, satul purtând în diferite perioade numele Chimitelnic sau Chimitelnicul de Câmpie. Din anul 1996, denumirea oficială a localității este Cipăieni.
Actuala mănăstire are o istorie relativ recentă. Începuturile așezământului datează din anii 1990, inițiativa ridicării unei noi vetre monahale aparținând preotului Ioan Lazăr, fost slujitor în localitățile din această zonă. Lucrările au început în jurul anilor 1994-1996, iar în anul 1996 a început edificarea bisericii, împreună cu spațiile destinate vieții monahale.
În perioada următoare au fost construite biserica mare, corpul de chilii, stăreția și alte elemente ale ansamblului. În anul 2001 a fost ridicat altarul de vară, destinat slujbelor organizate în perioadele cu participare numeroasă. Altarul de vară poartă hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, sărbătorit la 2 iulie.
O etapă dificilă a urmat după anul 2001. Lipsa personalului monahal și problemele materiale au determinat stagnarea lucrărilor pentru mai mulți ani. Unele construcții au rămas nefinalizate, iar activitatea monahală nu a putut avea continuitatea dorită. Situația s-a schimbat odată cu reorganizarea vieții mănăstirești și stabilirea unei obști permanente.
În anul 2010 au început lucrări ample de reabilitare, renovare și continuare a amenajării ansamblului. Activitatea a fost coordonată de obștea mănăstirii, sub conducerea maicii starețe Varvara Habic, împreună cu părintele duhovnic Ilie Ovidiu Văcar. Contribuțiile credincioșilor și ale comunităților din împrejurimi au avut un rol important în dezvoltarea așezământului.
Biserica mănăstirii are hramul principal „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, prăznuit la 20 iulie. Hramul reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale anului pentru comunitatea monahală, atrăgând credincioși din județul Mureș și din alte zone ale Transilvaniei. Al doilea reper important este sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la 2 iulie, legată de hramul altarului de vară.
Un capitol important din dezvoltarea recentă a bisericii îl reprezintă pictura interioară. Începând cu anul 2017, interiorul locașului a fost împodobit prin lucrări realizate în tehnica fresco. Pictura a fost executată de pictorul Mihai Coman din București, continuând procesul de înfrumusețare a bisericii început prin lucrările de restaurare și amenajare.
Un element valoros al interiorului este iconostasul realizat din lemn de tei. Sculptura a fost executată în atelierul meșterului Nicolae Câmpeanu din Sânmărghita, județul Cluj. Icoanele iconostasului au fost pictate în perioada 2015-2019 de artiștii Alexandru și Crinela Antonescu din Alba Iulia. Sfințirea iconostasului a avut loc la 20 iulie 2020, cu prilejul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.
În tradiția locală apare și povestea unei vetre monahale mult mai vechi. Relatările păstrate în zonă vorbesc despre existența, în trecut, a unei mănăstiri pe Dealul Ticui, aflat în apropierea actualului așezământ. Turlele vechii mănăstiri ar fi fost vizibile de la mare distanță. Existența acelui așezământ nu este documentată suficient pentru stabilirea unei cronologii certe, motiv pentru care informația rămâne în domeniul tradiției locale. Pe vechile reprezentări cartografice ale zonei apar însă unele simboluri religioase care au alimentat interesul pentru această tradiție.
Cadrul natural constituie una dintre particularitățile Mănăstirii Sânger. Amplasarea pe deal separă ansamblul de zonele intens circulate și păstrează atmosfera specifică unei vetre monahale rurale. În apropiere se află zona Zau de Câmpie, cunoscută pentru lacuri, terenurile agricole și peisajele caracteristice Câmpiei Transilvaniei.
Accesul rutier este posibil dinspre Luduș, apoi către comuna Sânger și satul Cipăieni. Poziția mănăstirii permite includerea obiectivului într-un traseu mai larg prin partea central-vestică a județului Mureș, alături de localitățile Luduș, Zau de Câmpie și alte obiective religioase sau naturale din regiune.
Mănăstirea Sânger reprezintă o vatră monahală nouă în raport cu marile mănăstiri istorice ale Transilvaniei, dar dezvoltarea începută în anii 1990 a transformat treptat locul într-un reper religios al zonei. Biserica dedicată Sfântului Proroc Ilie, altarul de vară închinat Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, iconostasul sculptat și pictura în frescă definesc astăzi ansamblul. Poziția izolată pe deal și peisajul deschis completează caracterul unui loc destinat rugăciunii, reculegerii și vieții monahale.
