Biserica din deal din Sighișoara

Constituie cel mai valoros monument arhitectonic al Sighișoarei, fiind unul dintre edificiile reprezentative al stilului gotic din țara noastră.

Biserica evanghelică Sf. Nicolae este situată pe micul platou de pe vârful dealului în zona unei cetățui atestată în secolul XII-XIII construită de secui.

Actuala clădire este o biserică hală cu trei nave, turn de vest masiv inclus în colaterale și acoperit parțial de acoperișul masiv al halei în două ape, cor alungit cu două trave și absidă poligonală, suprapus criptei romanice, sacristie cu două nivele pe latura de sud, portic la intrarea de sud, bogată în sculptura gotică (portaluri, ferestre, statui) și pictură murală exterioară și interioară precum și piese de mobilier renescentist.

Între secolul al XIII-lea și începutul secolului al XVI-lea au loc transformări a bisericii din deal.

Lucrările la biserică au fost finalizate în jurul anului 1523. Principalele elemente de atracție în această biserică sunt tabernaculul și amvonul lucrate în piatră, datate din secolul al XV-lea. Altarele de la biserica din deal sunt dedicate Sfăntului Nicolae, Sfintei Ursula.

Biserica a fost restaurată între 1993-2001 la inițiativa fundației Messerschmitt München. În anul 2004 pentru buna restaurare, biserica primeşte premiul „Europa nostra”. Destinația Bisericii din Deal va fi de muzeu liturgic, constituit din obiectele de cult din bisericile evanghelice din satele în care nu mai există comunitate săsescă.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.