Băile Imperiale Romane

Construit în anul 1975, Hotelul Roman este chiar pe locul vechilor băi romane care au fost redeschise la 19 noiembrie 1999.

Băile Imperiale Romane sunt la parterul hotelului şi îşi aşteaptă întotdeauna musafirii cu băi termale, ceai sudorific, masaj corporal şi împachetări în cearşafuri şi pături pentru sudaţie şi un somn odihnitor de 15 minute, totul într-un decor care sugerează vremurile de mult apuse ale Imperiului Roman, cadru în care se disting apeductul Izvorului Hercules şi basorelieful care îl prezintă pe eroul mitic cu o cupă de apă termominerală în mână, îmbiindu-ne să bem din ea.

Având un adevărat cult pentru terme, romanii şi-au dat seama de puterea tămăduitoare a apelor termale de pe Valea Cernei şi au pus bazele unei staţiuni încă de pe vremea împăratului Traian, învingătorul marelui rege Decebal şi cuceritor al Daciei, la începutul secolului al II-lea (105-106 d.Hr.). Unii dintre cercetătorii băilor Ad Mediam îl consideră pe Traian ca fiind ctitorul staţiunii, ca dovadă numărul mare de monede romane cu chipul acestui împărat descoperite în zonă.

După datina vremii, apele termale tămăduitoare descoperite de romani pe Valea Cernei – în denumirea latină Tierna, au fost închinate zeului lor Hercules, iar băile construite au fost denumite „Thermae Herculi”, denumire păstrată şi astăzi.

Aşa cum se arată în lucrarea „Herculane – Arc peste timp”: „romanii îşi petreceau cea mai mare parte a timpului liber în aceste terme, în care îşi recuperau forţele şi sănătatea după îndelungatele şi solicitantele campanii militare.[…] ei nu aveau alt medic decât băile a căror menire era de a vindeca bolnavii care se închinau zeului Esculap, de a întări pe cei bolnavi care se închinau lui Hercules şi de a menţine în formă pe cei sănătoşi care se închinau Hygieii”. [Bălteanu D., 2011].

Ajunşi în pitoreasca vale a Cernei şi ademeniţi de apele termale tămăduitoare, de clima blândă, de aerul curat şi de liniştea sălbatică a locurilor, romanii au găsit aici locul ideal pentru relaxare şi recuperare. Printre cei care au vizitat staţiunea Ad Mediam a fost împăratul roman din dinastia Severilor, Marcus Aurelius Antonius, cunoscut sub numele de Caracalla care, în 214 d.Hr, a făcut o călătorie, împreună cu mama sa Iulia, de-a lungul Dunării la castrele romane.

De la Hotelul Roman turul staţiunii se continuă pe noua „stradă Romană” a băilor spre centrul istoric al staţiunii. În partea stângă ne însoţeşte „fiica cea zglobie a Godeanului”, cum este alintată metaforic Cerna. Ea alunecă când tumultuos printre stânci şi bolovani, când liniştită în porţiunile adânci şi întunecate, reflectând în apele ei Domogledul, muntele care se ridică maiestuos dincolo de râu.

De remarcat faptul că nu trebuie să stați în aceste locații destinate pentru băi termale mai mult de 5-10 minute, mai ales acolo unde temperaturile sunt foarte ridicate. În cazul celor care suferă de anumite afecțiuni, mai ales în cazul celor cardiovasculare, își pot agrava starea sau chiar să ajungă la intervenții medicale.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.