Plaja Milos din Lefkada
Milos Beach este o plaja cu adevarat salbatica si exotica, ascunsa printre stanci, intr-un mic golf sapat in munte. Numele este preluat de la ruinele unei mori ce exista odinioara aici.
Pentru a ajunge pe aceasta plaja, cel mai usor se poate lua taxi-boat, pentru 3 euro/pers. chiar din Agios Nikitas sau se poate urma un drum de aproximativ 20 de minute printr-o potecuta de munte.
Fiind o plaja foarte retrasa si mult mai greu accesibila este locul unde uneori se practica si nudismul, deci perfect pentru persoanele total nonconformiste.
Oricum, plaja este una din cele mai bune de pe insula nu doar datorita peisajului si nisipului de aici, ci si pentru linistea, exotismul si salbaticia sa.