Cetatea Belogradcik, Vidin, Bulgaria
Cetatea Belogradchik (Kaleto) e una dintre acele locuri în care natura și istoria se împletesc într-o scenă dramatică — zidurile fortificate se înalță printre formațiuni stâncoase uriașe, care par sculptate de mâna timpului, iar panorama care se zărește de pe platourile cetății îți taie răsuflarea. Situată în nord-vestul Bulgariei, în provincia Vidin, chiar lângă orașul Belogradchik, cetatea domină împrejurimile și contribuie decisiv la aura sălbatică și impunătoare a stâncilor Belogradchik.
Istoria ei începe încă din vremea Imperiului Roman — între secolele I-III, când s-a construit un avanpost militar pentru controlul rutelor strategice care legau zonele dunărene de interiorul Balcanilor. Natura a fost aliatul constructorilor antici: stâncile de până la ~70 m înălțime ofereau protecție naturală pe trei dintre fețele cetății, ceea ce a necesitat ziduri numai pe celelalte laturi.
Ulterior, în secolul al XIV-lea, când Belogradchik făcea parte din Țaratul de la Vidin sub domnia lui Ivan Stratsimir, fortificaţia a fost extinsă și întărită, devenind unul dintre punctele cheie de apărare din această regiune. Însă cucerirea otomană din 1396 i-a schimbat destinul: otomanii nu doar au preluat cetatea, ci au și investit în refacerea și dezvoltarea ei militară, răspunzând la nevoile frontierelor turbulent aflate în nord-vestul imperiului.
Un moment important în evoluția ei are loc în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când, între 1805 și 1837, otomanii, cu ajutorul inginerilor francezi și italieni, adaugă elemente moderne de fortificație: ziduri adaptate la arme de foc, bastioane, stăpânirea deschiderilor pentru mitraliere sau tunuri, depozite, structuri auxiliare militare. Astăzi, poți vedea urmele acestor transformări: embrasuri pentru arme de foc, bastioane, coridoare și porți de acces masive.
Cetatea are aproximativ 10.210 metri pătrați suprafață, și ziduri cu fundații groase de peste 2 metri și cu înălțimi care ajung până la circa 12 metri. Există trei curți fortificate, legate între ele prin porți mari, precum „Vidin Kapia” și „Niş Kapia”, iar pe ziduri sunt sute de deschideri (embrasuri) pentru arme, ceea ce arată cât de importantă a devenit rolul ei defensiv, mai ales în secolele de dominație otomană.
Pe lângă funcția militară și strategică, Belogradchik a fost decorată în istorie și prin gesturi de eroism și suferință. În 1850, în timpul Răscoalei de la Belogradchik, liderii revoltei au fost duși prin unul din tunelurile cetății și decapitați — un episod dureros, dar memorabil în memoria colectivă locală.
Ultima oară când cetatea a fost implicată în acte militare a fost în Războiul sârbo-bulgar din 1885. După aceea, rolul său s-a mutat spre protejarea patrimoniului, spre turism și conservare. Restaurată parțial, recunoscută ca monument istoric de importanță națională, cetatea atrage astăzi mii de vizitatori anual, dornici să vadă cum natura și arhitectura au coborât într-o colaborare vizuală de excepție.
Nu doar zidurile, dar și peisajul înconjurător contribuie la farmecul Belogradchik: formațiunile stâncoase din apropiere — Belogradchik Rocks — se întind pe zeci de kilometri, forme bizare, culori care variază, umbre adânci și lumini calde în funcție de momentul zilei. Se spune că în lumina apusului roșul și portocaliul se reflectă în rocile de gresie și conglomerat, subliniind textura lor. De pe platoul cel mai înalt al cetății, priveliștea se deschide nu doar spre versanții Munților Balcani (Stara Planina), ci spre văile îndepărtate, spre zonele agricole și spre sateliți ai urbanismului rural bulgar.
Ca vizitator, cetatea îți oferă nu doar ziduri groase și turnuri, ci și troiene de timp: tuneluri, depozite, coridoare înguste, dar și momente de liniște, privind pietricelele, ascultând vântul, adulmecând istoria. E o incursiune în timp, dar și un prilej de reflecție: cât de mult au schimbat armele, puterea, stăpânirea, dar și cum natura își păstrează rolul său primordial, în ciuda zidurilor făcute de oameni.
