Tot ce trebuie sa stii despre vacanta ta in insula Corfu!

Insula Corfu – DescriereInsula-Corfu

Se spune despre Grecia ca este una dintre putinele tari care ne dau «cheia catre cunoasterea de sine». Fara nici o indoiala, se poate spune despre Corfu ca este o insula a carei identitate multiculturala isi are radacinile intr-un trecut mitic ce forfoteste de evenimente istorice. O simpla plimbare pe malul marii aproape te poate convinge ca legenda cu privire la iubirea dintre nimfa si Poseidon este adevarata, pentru ca insula pare a fi un taram al zeilor.corfu harta plaja

Corfu este o insula din Marea Ionica situata intre coasta vestica a Greciei si Italia. Multi nu stiu ca aceasta insula, cu o suprafata de aproximativ 600 de kilometri patrati, este mai aproape de Albania (la doar doi kilometri distanta) decat de coasta Greciei. Gratie numerosilor maslini care cresc aici, insula Corfu si-a castigat renumele de “Insula Verde”.insula corfu

Diversitatea – acesta este marele atuu al insulei. Fie ca vorbim de nordul, de vestul, sudul sau estul insulei, exista statiuni special dedicate familiilor cu copii sau, dimpotriva, tinerilor dornici de distractie.  Insula prezinta multe atractii pentru orice fel de turist: coasta nordica si estica se adreseaza celor care vor sa se bucure de sporturi nautice, distractii litorale si viata de noapte intensa, pe cand coasta vestica si sudica, zone mult mai linistite si izolate, mai neatinse de civilizatie sau, sa zicem, mai putin ‘transformate’, se adreseaza celor care isi doresc un concediu mai relaxat.

Cum ajungem în Corfu

Cu avionul

Cea mai rapida modalitate de a calatori este avionul. Cursele charter pleaca saptamanal, incepand din 15 Aprilie pana in 23 Septembrie.

Cu autocarul

Pana in Corfu sunt aproximativ 1.100 km.

Traseul pentru plecarea din Bucuresti  este GiurgiuRuse – Byala – Plevna – Sofia – Sandanski – Kulata – Promahonas – centura Salonic, unde vom intra pe autostrada, unde vom traversa o insiruire de tuneluri, cel mai lung tunel avand 4,6 km, trecand prin orasele Veeria – Kozani – Grevena – Ioanina – Igoumenitsa.Traseu insula corfu

Plaje Insula Corfu


Agia Varvara
este o plaja ingusta cu nisip fin rosiatic marginita de un perete de piatra. Este situata pe partea de Sud-Vest a insulei la aproximativ 5 km sud de hotelul Aquis Sandy Beach. Are o portiune amenajata cu sezlonguri si umbrelute insa cea mai mare parte este salbatica…

Glyfada e considerata drept cea mai buna plaja din Corfu. Are blue flag, nisip galben si fin iar apa e putin adânca, intrarea in mare fiind lina. Are o lungime de aprozimativ 1 km si este situata pe partea de vest a insulei intre Ermones si Pelekas.

Paleokastritsa  are de fapt 3 plaje cu Blue Flag si un peisaj deosebit. Prima este cea de la baza hotelului Akrotiri iar celelalte 2 sunt in capatul statiunii la baza muntelui pe care este construita Manastirea Agia Panagia. Cea mai mare dintre ele are nisip fin iar celelate 2 sunt cu nisip si pietricele. Paleokatritsa este paradisul pasionatilor de scufundari, apele cristaline ale celor 6 golfulete lasandu-i sa descopere fascinanta lume a subacvaticului. De aici se organizeaza si scurte plimbari cu barca sau cu celebrul submarin galben.

Plaja Kalami & Kouloura se afla in nord estul insulei la numai 5-6 km sud de Kassiopi si este o plaja formata din piatra alba de diverse dimeniuni. Apa este super cristalina iar peisajul extraordinar. Are blue flag si este frecventata de cei care cauta linistea.

Plaja Agios Georgios (north) se afla in partea de nord vest a insulei la doar 7-8 km de Paleokastritsa si vazuta de sus ofera privitorului un peisaj deosebit. Partea nordica este mai ingusta si cu adancire mai brusca a nivelului apei iar partea sudica este mai lata si cu intrare lina in mare. Este amenajata si dispune de mai multe baruri si taverne. Are blue flag iar in seson este destul de aglomerata.

Canal d’amour reprezinta partea cea mai renumita a statiunii Sidari si se afla in partea de nord a insulei. Aici, apa a sculptat diverse forme care de care mai interesante in roca moale din care este compusa faleza. Astfel se pot observa o multime de pesteri subacvatice dintre care cea mai renumita este Canal d’ amour, un canal de aproximativ 10-15m lungime despre care, grecii spun, ca dupa parcurgerea lui iti vei intalni dragostea adevarata. J Plajele au blue flag, nisip fin peste tot si o intrare lina in apa. Atat in sezon cat si in extrasezon este foarte aglomerata si frecventata in principal de tineri. Are atat portiuni amenajate cu sezlonguri si umbrelute cat si zone in care turistii pot sta pe prosoape.

Plaja Avlaki este cea mai importanta pentru noi deoarece este cea mai apropiata de Memento Kassiopi Resort. Este situata in partea de nord est a insulei intr-un golfulet la aproximativ 500-600 de metri de statiunea Kassiopi. Faptul ca este mai retrasa de vuietul statiunii ii confera un grad de ocupare scazut aici ajungand doar cunoscatorii zonei. Este formata din pietricele roz, are blue flag si o apa impecabila. In sezon este amenajata cu sezlonguri si umbrelute, doritorii avand la dispozitie posibilitatea de a inchiria barci. Intrarea in mare este relativ lina iar zona este inconjurata de vegetatie formata preponderent din maslini.

Kassiopi Beach se afla la intrarea in statiunea cu acelasi nume dinspre Roda. Se afla in nord estul insulei la aproximativ 3 mile marine de orasul Saranda din Albania. Este o plaja mica, cu blue flag, compusa din pietricele de diverse dimensiuni. In sezon este amenajata cu sezlonguri si umbrelute iar in imediata apropiere se gasesc cateva baruri si taverne. La intrarea in apa se recomanda folosirea papucilor.

Roda Beach se afla in nordul insulei, aproximativ la mijlocul distantei dintre Sidari si Kassiopi. Are o lungime de peste 1 km si o intrare lina in mare. Are blue flag si este compusa din nisip fin. Deoarece este destul de lata, in sezon este foarte aglomerata. De-a lungul plajei sunt zeci daca nu chiar sute de baruri, puburi si taverne.  Distanta pana in Rhodos Town este de 35 km.

Kalamaki Beach se afla in golful Apraous foarte aproape de Agios Spiridonas, pe partea de nord a insulei. Are o lungime de peste 800m si este formata din nisip si pietricele. Intrarea in mare este lina. Deoarece se afla intre statiuni in sezon se amenajeaza cu sezlonguri doar partea de vest unde se afla si un bar, restul ramanand salbatica.

Agios Gordios Beach este situata la 18 km sud vest de capitala si privita de sus este una dintre cele mai pitoresti de pe insula. Are o lungime de peste 1 km si distinctia blue flag. Este formata din nisip fin iar intrarea in apa este lina. Deoarece statiunea este foarte  dezvoltata in sezon se aglomereaza destul de mult.

Staţiunile insulei Corfu

Partea de Nord

Jumatatea Nordica este de departe cea mai spectaculos de variata parte a insulei – desi, daca mergi cu masina catre nord, pornind din orasul Corfu de-a lungul drumului de coasta principal, primii cativa kilometric nu iti vor da nimic de banuit in legatura cu bogatiile istorice si geografice ale acestor locuri.

Primele statiuni la care vom ajunge – Gouvia, Dassia, Ipsos – ofera plaje minunate si o multime de facilitate pentru practicarea sporturilor acvatice. Indragite de familii, acestea si-au pierdut orice caracteristici individuale. Abia cand drumul se apropie de pantele joase ale Muntelui Pantokrator vom incepe sa vedem adevaratul farmec din sate precum Nissaki. Continuam drumul mai in nord, alaturi de Muntele Pantokrator, care se ridica abrupt pana la 906 metri, varful aflandu-se la numai 3 km distanta fata de coasta. Cea mai mare parte a muntelui se potriveste perfect cu traducerea numelui sau: Atotputernicul. Vizibil aproape de peste tot, acesta domina nordul insulei. In varful Mtelui Pantokrator este o manastire micuta si o priveliste apparent nesfarsita asupra insulei, pana peste mare, catre indepartata Albanie.

Coasta de Nord este variata, si chiar intr-o singura statiune dintre cele mai agglomerate – Kassiopi, din est – combina forfota cu atitudinea prieteneasca, totul in decorul minunat din jurul unui port micut.

Coasta de Vest

Principala statiune din vest este Sidari, care ofera o paleta larga de magazine, baruri si restaurante. Sestie ca aici a existat una dintre primele asezari neolitice din Corfu, datand inca din anul 7.000 iHr. Principalele atractii de aici sunt cateva foratiuni stancoase neobisnuite. Vantul si ploaia au erodat rocile de calcar in vartejuri suprarealiste, cele mai cunoscute fiind cele printer care s-a format o spartura denumita romantic Canal D’Amour. Se spune ca orice cuplu care inoata prin acest canal va ramane impreuna pentru totdeauna.

Paleokastritsa este a doua mare statiune de pe coasta de vest si cel mai pitoresc loc din Corfu. Datorită aşezării geografice foarte bine poziţionate este o alegere ideală atât pentru familii cât şi pentru acei turişti care sunt fanii plimbărilor lungi şi excursiilor pe cont propriu. Paleokastritsa are 6 golfuri cu plaje cu nisi psi pietricele, cel mai aglomerat dintre acestea fiind golful principal care se află la centrul aşezării. Apa mării aici se adânceşte foarte repede iar plaja este mai mult stâncoasă decât nisipoasă, totuşi merită de vizitat. Totodată merită de încercat bicicletele de apă (pedalo beach) cu care odată intraţi printre stânci vom avea ocazia efectuării unor poze superbe. Tot aici se găseşte singurul centru de scafandri de pe insulă.

Statiunea Ermones este o statiune micuta, linistita, recomandata celor care doresc o vacanta relaxanta. Statiunea este formata in jurul unui golf cu nisip si pietricele, inconjurat de dealuri cu vegetatie luxurianta.In zona exista posibilitatea de practicare a numeroase sporturi acvatice precum diving, sailing,calarie. Exista chiar si o scoala de scufundari, unde instructori specializati va vor introduce in tainele mari.

Glyfada – Statiunea este situata pe coasta de vest si are printre cele mai frumoase plaje de pe insula Corfu, cautate in special de vizitatorii tineri. Facilitatile pentru sporturile de apa includ schi nautic, navigatie, windsurfing, canoe, jet ski. Glyfada este situata la 16 km vest de orasul Corfu.

Partea de Sud a insulei

 Pelekas este situat la 12 kilometri de capitala insulei, situat in partea de sud-vest a insulei, la o altitudine de aproximativ 270 de metri si este renumit pentru apusul de soare magnific.  Pelekas este satul care ofera cate ceva pentru toată lumea. Fie că sunteţi în căutarea de plaje cu nisip şi taverne marginite de plantaţii de măslini, de sporturi de apa si viata de noapte, de mancare şi băuturi tradiţionale, de vacante scumpe sau de vacante ieftine aici veţi găsi întotdeauna o primire calduroasa.

 Statiunea Agios Gordis este relativ mica, insa plaja este mare si are nisip fin, fiind dotata si cu toate facilitatile necesare. Timpul pe care nu il veti petrece pe plaja vi-l puteti umple cu restaurantele si tavernele ce aliniaza drumul principal si plaja.

 Kavos este ideala pentru vizitatorii tineri, care isi doresc nopti pline de petreceri. Diversitatea de cluburi si restaurante se potrivesc tuturor gusturilor. Statiunea atrage in special tinerii din Marea Britanie. Curse regulate de autobuz fac legatura intre statiunea Kavos si capitala insulei Corfu, si exista totodata excursii cu barca spre Parga, Laguna Albastra si insulele Paxi, Antipaxi.

 Messonghi – situata la 22 km de orasul Corfu, Messonghi are o plaja de nisip cu pietricele mici. Statiunea are suficiente taverne si restaurante, iar zona este plina de cranguri cu maslini.

 Benitses – a cunoscut o puternica dezvoltare turistica in ultimii ani. La 12 km sud de Corfu Town, este asezat intr-o zona cu multe plantatii de portocali si lamai, cu o vegetatie exotica foarte bogata, deloc specifica Greciei continentale.

Orasul CorfuTrecutul paneuropean al Insulelor Ionice  nu este nicaieri mai evident decat in seducatorul oras Corfu. Desi are tavern grecesti pe stradutele dosnice, desi sarbatoreste Pastele cu inca si mai multa exuberanta  decat restul Greciei (inca sparg vesela in dimineata din Duminica Pastelui), orasul vadeste influente foarte puternice in privinta arhitecturii, influente ce amintesc de britanici, de francezi si de italieni. Acest amestec cosmopolit se vede cel mai bine in centrul orasului, in jurul Esplanadei. La capatul indepartat, pe un promontoriu care inainteaza in Marea Ionica, se ridica Vechea Fortareata (Palaio Frourio) venetiana, terminata in 1559.  La capatul vestic al orasului se afla vestitul bulevard Liston, pe care gasim un sir de cafenele si de magazine. In oras exista numeroase situri si muzee pe care merita sa le vezi: Muzeul de Arheologie, Muzeul Banilor de Hartie, Muzeul Bizantin, Biserica SF. Spiridon, inchinate sfantului protector al insulei.

Atracţii turistice

Orasul Corfu, capitala insulei, impresioneaza si incanta vizitatorii cu cele doua fortarete, strazi inguste, case albe, inalte, arcade, cladirea salii venetiene, biserica Sf. Spiridon, patronul spiritual al insulei Corfu, gradini cu flori si balcoane cu garduri din fier forjat. Orasul este asezat pe coasta de est si este cel mai mare oras medieval din Grecia. Frumusetea lui unica vine din imbinarea diferitelor stiluri arhitectonice, lasate de civilizatiile ce au trecut. Orasul Corfu are amprenta fostelor civilizatii care au trecut pe aici, cate putin din arhitectura specifica oraselor Venetia si Napoli.Corfu a fost construit pe un mic promontoriu ce împarte oraşul în doua. În ciuda distrugerilor pe care le-a suferit in urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea Război Mondial, încă mai păstrează stilul architectural veneţian.

Piaţa Spinada de lângă Liston este cel mai atractiv punct din partea noua a oraşului. Pe partea de est a pieţei Spinada, pe un promontoriu micut se ridica Vechea Fortăreaţă, separată de oraş sprintr-un şanţ de aparare, cunoscut sub denumirea de Kontrafosa. Fortul a fost contruit de către veneţieni pentru a întări zidurile de aparare ale oraşului. Înauntrul fortului se află biserica Sfantul Gheorghe, una dintre cele mai frumoase biserici din insula Corfu.

Biserica Sf. Spiridon – adaposteste moastele intregi ale Sfantului Ierarh Spiridon al Trimitundei, sarbatorit pe 12 decembrie. Biserica este celebra pentru valoroasele sale icoane si gravuri in aur si argint

Paleokastritsa. Este considerata una dintre cele mai frumoase localitati din Corfu. Paleokastritsa iti va lasa aminitri pe termen lung legate de exceptionalele sale plaje. Aici poti innota in minunate golfuri inchise de limbi de pamint acoperite cu cel mai fin nisip. Aici poti vedea padurea coborind pina la malul marii.Plajele din Paleokastritsa sunt faimoase pentru apele limpezi si clare de culoare albastru-verzui. Stincile va ofera minunate locuri pentru scufundari. Locurile favorite pentru plimbare sunt promontoriile din nord, locuri unde puteti gasi si nemaipomenite minastiri. Tavernele si celelalte facilitati de cazare sunt asezate in locuri exceptionale. Paleokastritsa nu este pentru cei ce cauta o viata de noapte activa, dar exista numeroase taverne si baruri care sa va tina ocupati mai tot timpul.

Aqualand – unul dintre cele mai mari aquaparkuri din Europa, construit pe o suprafata de 700 mii de metri patrati, cu un numar incredibil de atractii pentru toate varstele.

Angelokastro – langa Paleokastritsa, fortareata bizantina din sec. XIII.

Kanoni & Insula Mouse – la 4 km sud de oras, cel mai popular loc al insulei. Aici un dig ingust va conduce peste ape catre Manastirea Vlaherna, de unde puteti lua un vaporas pentru a vizita minunatul Pondikonissi si biserica sa din sec XIII.

 Gastouri – un sat pitoresc, resedinta lui Achillion, palatul de vara al imparatesei Elizabeta de Austria (Sissy). Palatul are multe gradini, ideale pentru plimbari romantice. O parte a acestuia gazduieste un muzeu

Pelekas – la 13 km vest de oras, un sat incantator asezat pe un deal stancos, al carui varf, potrivit spuselor corfiotilor, este locul ideal din care poti sa privesti apusul soarelui..

Sidari este o staţiune celebră pe coasta nordică a insulei, la aproximativ 40 de kilometri de Corfu Town. Înainte a fost un sat mic de pescari, dar din anii ’80 a început sa se dezvolte şi a devenit o statiune turistică populară.Dacă veniţi in Sidari, puteţi admira Canal d’Amour, o zonă cu stânci erodate, unde natura a creat câteva golfuleţe mici. Legenda spune ca daca perechile de îndrăgostiţi înoată în apele de la Canal d’Amour, vor fi împreună pe veci.

Kavos este cea potrivită staţiune pentru petreceri, oferind peste 80 de baruri şi cluburi de noapte. Mai mult, aici puteţi găsi multe restaurante englezeşti, precum şi taverne greceşti.

Palatul Achilleon a fost construit în 1890 ca reşedinţă de vara pentru Împărăteasa Austriei Elisabeta a Bavariei, cunoscuta drept “Sisi”. Palatul a fost construit  în zona Gastouri şi a fost denumit „Achilleon” după eroul mitic Ahile. Grădinile imperiale oferă o panorama impresionantă asupra văilor din jur si asupra Mării Ionice. Palatul Achilleon Palace este înconjurat de statui greceşti neoclasice, statui si tablouri înfăţişându-l pe eroul Ahile şi scene ale războiului Troian. Atracţia principala este o statuie din marmură a lui Ahile, creată de sculptorul german Ernst Gustav Herter.Palatul expune de asemenea si mobila sau obiecte personale ale lui Sisi, precum si o statuie a Împărătesei.In 1898, Împărăteasa Sisi a fost asasinata la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 60 de ani. După moartea ei, palatul a fost vandut Kaiserului german Wilhelm al II-lea si in final a fost achizitionat de statul grec. Palatul a fost folosit pana nu demult drept casino, dar în ultimii ani a fost transformat in muzeu.

Obiective turistice in Corfu

Turistii vin in Corfu fascinati de pozele cu apa turquoise si plajele superbe.Odata ajunsi aici, veti constata ca totul este exact cum va imaginati: apa este curata, limpede, iar plajele sunt cu nisip sau pietricele. Multe plaje din Corfu au primit distinctia Blue Flag, acordata doar plajelor foarte curate si bine ingrijite.

Pe insula Corfu se afla si unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din sud-estul Europei, Aqualand, unde toboganele,piscinele si barurile atrag anual mii de turisti. Pentru cei tineri, dornici de distractii nocturne, in sudul insulei Corfu, a fost creata o statiune in care cluburile si discotecile in aer liber au un design inovator, dupa cele mai pretentioase standarde.Parcul acvatic este deschis in fiecare zi.

Una dintre cele mai apreciate atractii turistice din Corfu este manastirea Moni Theotokou. Lacasul se afla pe coasta de vest a insulei Corfu, in statiunea Paleokastritsa. Desi este cunoscuta inca din secolul XIII, cladirea actuala a fost ridicata in secolul XVIII si contine picturi detaliate ale Judecatii de Apoi.

Centrul vechi din orasul Corfu este incantator si ofera turistilor ocazia de a admira cateva atractii istorice. Deseori, in centru are loc Festivalul Venetian. Strazile sunt construite in stilul labirint si se numesc “kantounia”.

Citadela Venetiana este unul din punctele forte ale Centrului Vechi, de aici putandu-se admira Golful Garitsa.

In apropiere de Citadela Venetiana se afla o piata frumoasa, impartita in 2 parti: Piata Superioara (Ano Platei) si Piata Inferioara (Kato Plateia). Cunoscuta ca fiind una dintre cele mai mari piete din sud-estul Europei, Kato Plateia este inconjurata de spatii verzi, flori superbe si un pavilion dedicat Filarmonicii din Insula Corfu.

 Corfu Golf Club ofera o atmosfera diferita, departe de plaje, baruri si magazine. Aproape de orasul Pelekas, Golf Club are un teren impresionant, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase din Europa. Peisajul include teren de golf, lacuri, padurici si privelisti frumoase.

Fortul Vechi este una dintre figurile emblematice ale insulei Corfu. Cunoscut si sub numele de Palaio Frourio, interioarele fortaretei se afla intr-o stare foarte buna si sunt folosite la evenimente si concerte.

Neo Frourio este cunoscuta sub numele de Noua Fortareata sau Noua Citadela si se afla in partea de nord a orasului Corfu. Cu ziduri enorme ce inconjoara monumentul, Neo Frourio domina malul marii, oferind privelisti minunate.

Palatul Achilleion a fost resedinta de vara a imparatesei austriece Sissy. Superb decorat, palatul este impresionant atat pe dinafara, cat si pe interior. Statuile mitologice din gradina sunt impecabil realizate, iar privelistea de pe terasa de marmura iti taie rasuflarea. Dupa tragica asasinare a imparatesei in 1898, palatul a fost abandonat timp de o decada, dupa care a fost cumparat de Kaiser Wilhelm II.

Catedrala Agios Spyridon este cea mai frumoasa si importanta biserica de pe Insula Corfu. Construita in urma cu 400 ani, lacasul este dedicat Sf. Spiridon.

Palatul Sf Mihai si Sf. George afla in capitala insulei si este o frumoasa cladire, in stilul neo-clasic, cu fatada de inspiratie malteza. Folosita ca resedinta de vara de monarhii greci, in prezent Palatul Sf. Mihai si Sf. George adaposteste Muzeul de Arta Asiatica si Galeria de Arta Municipala.

Excursii opţionale

Va invitam sa participati la excursiile optionale, pe care le realizam cu partenerul local Vidos Travel, cu ghizi romani. Tariful fiecarei excursii este de aprox 38 euro, dar la minim2 excursii achizitioante se face un tarif special.

Seara greceasca (zorba corfiota)

O seara extraordinara in stil grecesc. Aveti la dispozitie mancare si bautura traditionala greceasca, servita in renumita si cea mai veche taverna de pe insula, taverna Tripa deschisa in anul 1936. In drum spre taverna veti trece printr-un sat traditional. La intrare in taverna veti servi Ouzo si veti putea admira fotografiile celebritatilor care au calcat pragul tavernei.In timp ce serviti masa veti asculta muzica live greceasca cantata la Bouzouki si veti invata dansuri traditionale. Ca bautura veti servi vin alb,vin rosu si apa plata la discretie.Programul incepe in jurul orei 20.30 si se va termina in jurul orei 23.45Transportul este asigurat atat la dus, cat si la retur.

Croaziera pesterilor albastre Paxi si Antipaxi

Veti pleca din portul Insulei Corfu cu vaporul Ionian Sun care are o capacitate de 300 persoane spre Insula Paxi. Prima oprire va fi dupa aproximativ 2h la Pesterile Albastre (pesterile marine) .Albastrul impecabil al apei si naucitoarele inaltimi ale pesterei sunt experiente de neuitat pentru noi toti.Veti merge apoi in Antipaxi unde veti face sarituri de pe vapor in minunata apa albastra la o distanta de cca 100 m de tarm. Ultima oprire a zilei este de 2h in Gaios orasul -capitala al insulei Paxos. Gaios este un orasel viu,un loc excelent pentru a savura mancare traditional greceasca sau pentru a cumpara souveniruri fabricate pe insula.

Marele tur al Insulei Corfu

In acest tur avem ocazia sa vizitam cele mai frumoase atractii , atat naturale cat si istorice ale insulei Corfu. Este cea mai importanta excursie pentru cei care doresc sa se familiarizeze cu minunatiile acestei superbe insule. Alaturi de dvs va fi un ghid roman , care va va insoti tot drumul. Veti merge in Gastouri la Palatul Imparatesei Sisi “Achilleon”. Pentru vizitarea insulei veti plati insotitorului dvs la inscriere 4 euro ce reprezinta taxa ghidului grec ptr toata ziua(nu se poate vizita palatul fara ghid de nationalitate greaca) si 4 euro veti plati intrarea in palat (aceasta taxa se achita inainte de a intra in palat). Se merge apoi in Perama unde veti cobori la Biserica Vlaherna si unde veti putea fotografia Insula Pontikonisi(Insula Soarecelui). Pe Pontikonisi se afla Biserica schimbarii la fata a lui Isus. Ne indreptam spre Corfu Town admirand Esplanada orasului Kerkira si vom merge pe celebrul Liston catre Catedrala Sf. Spiridon (parintele spiritual al insulei) si catre Mitropolie unde sunt moastele Sf.Teodora.Mergem apoi la o distilerie,unde vom degusta din produsele fructului local Kuam-Kouat. Continuam drumul spre Paleokastrita ,unde vom vizita vechea Manastire a Maicii Domnului (Panaghia).Dupa Manastire oprim in portul Paleokastritei pentru o plimbare cu Submarinul Galben (optional) explorand adancurile marii si dantelaria statiunii. Ne vom indrepta apoi spre satul Lakones si vom opri la Bellavista unde vom admira cea mai fascinanta panorama a intregii zone. Ordinea opririlor va va fi anuntata de catre ghidul din autocar. Masa de pranz o veti putea servi optional la taverna Golden Fox din Bellavista sau la taverna Mithos din Benitses (locatia ptr pranz va fi anuntata in autocar).

 Croaziera la grotele Nausicai (aici pranzul este inclus)

Plecarea se face din cel mai pitoresc port al insulei, Alipa situat in Paleokastrita. Ne plimbam de-a lungul coastei de vest a insulei indreptandu-ne catre prima grota ,Grota Nausicai. Cea dea doua o vom descoperii chiar pe plaja pustie pe care vasul acosteaza.Pe plaja gasiti sezlonguri si umbrele contra cost.Aici vom vizita grotele, vom face plaja si snorkeling. La pranz vom servi masa chiar pe plaja, frigarui la gratar pregatite de echipaj. Bauturile si masa sunt incluse in pretul excursiei.Vasul are pe podea geamuri in felul acesta putand descoperi secretele lumii subacvatice. Va veti intoarce in port in jurul orei 15.00.

Croaziera Paxos-Parga

Veti pleca din portul Insulei Corfu cu vaporul Ionian Sun care are o capacitate de 300 persoane spre Insula Paxi. Prima oprire va fi dupa aproximativ 2h in Gaios orasul -capitala al insulei Paxos. Gaios este un orasel viu,un loc excelent pentru a savura mancare traditional greceasca sau pentru a cumpara souveniruri fabricate pe insula. Vom pleca apoi spre partea continentala si vom opri pentru 3h in orasul port Parga. Intoarcerea in portul Insulei Corfu va fi in jurul orei 19.00 unde sunteti asteptati de autocare pentru a va duce la hotel.

Aventuri in Albania

Patrundeti pentru o zi in lumea fascinanta si totodata enigmatica lume a Albaniei, alaturandu-va croazierei noastre unde veti avea sansa sa vizitati Albania din portul Agii Saranda, un port -oras cu un bogat trecut si o bogata istorie. Puteti merge cu Pasaport sau C.I. si veti plati pe vapor 9 euro taxa vamala spre Albania. Turul catre Butrint (optional cu ghid in limba engleza,costa 19 euro),un mic univers cu 3000 de ani de istorie mediteraneeana, univers situat intr-un mediu de o frumusete exceptionala.Acesta a fost locuit inca din timpuri preistorice si a fost recunoscut ca oras de Epirus al-IV-lea d.C. Alaturi de ghid vizitatorii vor afla teatrul antic, baile , Basilica, castelul si multe alte monumente infrumusetate de padurea care inconjoara orasul antic.Pe drumul catre Butrint veti admira micile orase  albaneze , canalul pietros din Tsounka si raul Bistrica, lacul din Butrint si frumoasele insule Vivari Kanali cu cetatea lui Ali Pasha. La intoarcere, veti servi pranzul in Agii Saranda ,pranz inclus in pretul excursiei.

Scuba diving

Lumea subacvatica este in ape cat de multicolora si uimitoare, pe atat de misterioasa-ceea ce o face si mai atractiva iubitorilor de diving. Divingul reprezinta o exceptional posibilitate de a cunoaste misterele si bogatiile acestei lumi, fiind un amalgam de senzatii noi, placeri  estetice, romantism,  cunoasterea de sine si desigur o adevarata aventura. Veti fi preluati de la hotel cu masina sau microbus si veti merge pana in statiunea Ipsos de unde veti urca pe barca si veti merge spre partea de est-nord a insulei pana in Nissaki. Acolo veti sta la plaja pana in jurul orei 15.00 timp in care veti face instructajul si scufundarea de 35 de minute. Costul include asigurarea obligatorie pentru diving,echipament, transfer de la hotel si inapoi, plimbare cu salupa.

Aqualand

Aqualand Corfu va ofera acces  la toate toboganele, piscinele si celelalte surprize amenajate pe teritoriul parcului. Piscina cu  valuri oceanice, Black Hole, Kamikaze, tobogane uriase, Lazy River, Crazy River, jacuzii si multe altele pe o suprafata de 12.000 metri patrati, va asteapta pentru a petrece aici o zi de neuitat. In pretul biletului intra si transferul din statiune. Veti fi preluati de la Aqualand la ora 17.00 de acelasi autocar(sau minibus).

You may also like...

1 Response

  1. Ela popescu spune:

    O insulă de tot căcatul Corfu nu recomand

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.