Ghid turistic Swaziland

Regatul Swaziland este cea mai mica tara africana, cu o suprafata de doar 17.364 km² si o populatie de aproape 1,5 milioane de locuitori. Micul stat se invecineaza cu Republica Mozambic in nord-est, iar pe laturile vestica, sudica si nordica, are granita comuna cu Africa de Sud. Swaziland este traversat de numeroase rauri, iar peisajele sunt printre cele mai frumoase din Africa, in special, in Parcurile nationale, un refugiu cu totul special pentru iubitorii florei si a animalelor salbatice.

Descoperirile arheologice atesta existenta primelor semne de locuire umana in aceasta parte a lumii inca din Epoca Pietrei, iar locuitorii de astazi ai tarii sunt urmasi ai triburilor bantu care au migrat aici din regiunea Marilor Lacuri, din Africa de Est.

Ei vorbesc limba swazi, desi engleza este considerata a doua limba oficiala a Regatului Swaziland. In anul 1881, regele Mbadnezi recunoaste autoritatea britanicilor, conditii in care regatul intra sub protectorat englez la inceputul secolului XX. Abia in anul 1968 Swaziland isi proclama independenta. Statul ramane si astazi o monarhie absoluta, unde puterea legislativa si cea executiva apartine regelui, care numeste pe primul ministru si pe membrii Parlamentului bicameral, format din Senat si Camera Adunarii.

Exista si un organism denumit Consiliul National ce reuneste pe membrii familiei regale si care este condus de rege si regina-mama. Acesta are un rol consultativ in aspectele privind legile si cutumele traditionale. Sub aspect economic, aproape trei sferturi din populatie traieste din activitatile agricole, iar speranta de viata de doar 49.77 ani, situeaza Swaziland in randul statelor cu cea mai redusa speranta de viata de continentul african.

Sectorul turistic contribuie masiv in sustinerea economiei tarii, autoritatile promovand proiecte ce au ca scop conservarea parcurilor si rezervatiilor naturale ale tarii. Swaziland dispune de un relief mai inalt in regiunile vestice, cu altitudini de pana la 1800 metri ce scad treptat spre est. Regiunea Lubombo si-a luat numele de la lantul muntos aflat in apropierea granitei cu Mozambiculsi este recunoscuta pentru varietatea si bogatia florei si faunei.

Rezervatia Regala Hlane este una dintre principalele zone de interes turistic ale tarii, situat la o ora distanta de Manzini. Parcul este populat cu rinoceri, elefanti, girafe, zebre, antilope si numeroase specii de pasari. Daca sunteti curiosi sa vedeti in realitate rinoceri negri, atunci trebuie sa vizitati rezervatia Mikhaya, aflata in apropiere de Mnazian.

Parcul National Malolotja este cu atat mai spectaculos, prin peisajele splendide dar si prin varietatea florei si faunei. Rezervatia este situata in nord- vestul tarii, iar cascadele si bogatia vegetatiei situeaza parcul in randul destinatiilor turistice cele mai interesante din Swaziland, in timp ce Mlilwane Wildlife Sanctuary, cea mai veche rezervatie din tara, gazduieste crocodili, zebre, antilope, hipopotami si leoparzi.

Partea de sud a tarii poarta numele de Shiselweni si este locul unde s-au stabilit pentru prima data triburile swazi care au migrat din Mozambic cu secole in urma. Numele de Shiselweni se traduce in limbaj local „tinutul focului”. Orasul Nhlangano merita vizitat, in timp ce trecatoarea Mahamba, cu peisajele sale spectaculoase, atrage atentia oricarui vizitator.

In nord-vestul tarii, regiunea cunoscuta sub numele de Hhohho include decoruri naturale dintre cele mai spectaculoase, precum Malolotja si Rezervatia Nationala Phophonyane. Aici se afla si capitala tarii, Mbabane si una dintre cele mai aglomerate zone turistice din tara, cunoscuta sub numele de Ezulwini Valley.

Principalul centru econmic al tarii, capitala Mbabane, gazduieste cateva centre de cercetare si doua biblioteci, in timp ce la Lobamba se afla capitala legislativa si resedinta regala. Printre locurile interesante ce nu pot lipsi din itinerariul turstic se numara Rezervatia de la Mlilwane, situata in apropiere de Lobamba, o zona deosebit de bogata sub aspect cultural. Pigg’s peak este cel mai important centru urban din aceasta parte a tarii, oras situat intre capitala si sudul Parcului National Kruger.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.