Mănăstirea Dintr-un Lemn

Situată la aproximativ 25 km sud de municipiul Râmnicu-Vâlcea şi la 12 km nord de Băbeni, pe valea Otăsăului, în comuna Frânceşti, separată prin dealurile vecine de mănăstirile Surpatele şi Govora, pitoreasca Mănăstire Dintr-un Lemn este o oază de pace şi de bucurie spirituală pentru toţi aceia care zăbovesc mai mult la adăpostul zidurilor ei.

Potrivit unei vechi tradiţii locale, ar fi luat fiinţă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoană ce se păstrează şi azi în biserica de piatră a mănăstirii. În baza acestei tradiţii aşezarea monahală de aici poartă numele Dintr-un Lemn.

Cea mai veche marturie despre manastire a fost consemnata in scris de diaconul Paul de Alep, care l-a insotit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei in calatoriile acestuia prin Tarile Romanesti intre anii 1653-1658. El sustine ca un calugar ar fi gasit o icoana a Maicii Domnului in scorbura unui stejar secular. In acel moment el ar fi auzit o voce ce l-ar fi indemnat sa zideasca o manastire din trunchiul acelui copac.

Construita chiar pe locul stejarului purtator de icoana, dupa toate probabilitatile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuta din lemn este lucrata din barne groase, incheiate in coada de randunica. Are o forma dreptunchiulara, cu absida altarului decrosata, cu o lungime totala de 13 metri, o latime de 5.50 metri si o inaltime de aproximativ 4 metri. Este inconjurata la exterior de un brau in torsada, sapat in grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fara turla.

Icoana Maicii Domnului de care este legată existenţa acestui sfânt aşezământ monahal, este păstrată cu multă veneraţie în biserica mare. Documentele vremii şi pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale –  care datează din anul 1715, scrisă la porunca lui Ştefan Cantacuzino (1714-1716) – atestă pe Matei Basarab drept ctitorul acestei mănăstiri.

Din punct de vedere arhitectonic biserica de zid este în plan triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termină cu un pridvor pe stâlpi. Pe lângă icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul mănăstirii, se păstrează cele două policandre de la Şerban Cantacuzino şi doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărăteşti, precum şi alte 36 de icoane mai mici zugrăvite în anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi.

În 1715 Ştefan Cantacuzino restaurează în întregime clopotniţa mânăstirii, situată la intrarea în incinta principală şi Casa Domnească. Iconostasul, sculptat în lemn de tei, în 1814, este o veritabilă operă de artă ca şi multe din icoanele de lemn ce împodobesc bisericuţa în interior.

Legenda „Icoanei făcătoare de minuni” de la Mănăstirea Dintr-un Lemn fascinează şi astăzi, atrăgând mii de credincioşi. Originea ei stârneşte şi astăzi curiozitatea şi interesul specialiştilor. Consemnări mai vechi, fac menţiunea că  Ancuţa, fiica doamnei Chiajna,  a adus Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Motru.

Cercetările efectuate în secolul XXI de către specialiştii în artă veche bisericească, asupra icoanei, au  concluzionat că  valorosul exemplar istoric şi de artă ar aparţine şcolii greceşti de pictură din secolul al IV-lea după Hristos şi că icoana ar fi pictată în mănăstirea Theotokos-Grecia. Alte păreri o plasează în a doua jumătate a secolului al  XVI-lea, şi, în sfîrşit, după o altă ipoteză contemporană nouă, icoana ar fi fost pictată înainte de anul 1453, după un vechi model bizantin.

Deşi incertitudinile n-au fost înlăturate, există totuşi  o certitudine: icoana purtată cu cinste şi evlavie în spaţiul şi timpul creştin ortodox românesc este un valoros exemplar de artă veche religioasă, poate o copie dintre cele mai vechi a imaginii Maicii Domnului zugrăvită de apostolul Luca.

Şi cum icoana nu întârzie să-şi dezvăluie tainele şi miracolele, la începutul mileniului III, cu ocazia lucrărilor de restaurare, după ce icoana a fost dezbrăcată de haina de argint cu care fusese îmbrăcată, în anul 1812,  de  marele vornic Radu Golescu, tatăl lui Dinicu şi bunicul fraţilor Goleşti, a lăsat să se vadă, pe revers, o altă pictură, necunoscută până acum cu înfăţişarea „Înfricoşatei Judecăţi”.

Alăturarea celor două simboluri iconografice reprezintă, cel puţin până acum, un caz unic în iconografia bizantină, iar faptul că acest exemplar  valoros al artei creştine se află pe pământ românesc, la Mănăstirea Dintr-un Lemn,  nu face decât să sporească aura de sacralitate a aşezământului.

Revenind la anexele mănăstireşti, în cursul lucrărilor de restaurare s-au demolat fânarul şi anexele gospodăreşti din incinta a doua şi s-a ridicat casa pentru noaspeţi, cu parter şi etaj, s-a reparat trapeza şi  bucătăria, s-a forat o fântână lângă cea existentă. Anexele gospodăreşti au fost mutate pe latura de nord a incintei a doua şi s-au intodus gaze naturale. La intrararea în ansamblul monahal s-a construit un frumos potal de lemn, în stil popular tradiţional. Palatul domnesc a fost reparat de către Ministerul Culturii şi Cultelor, în anii 2004-2007.

În cimitirul mănăstirii, din partea de vest a ansamblului monahal, se află biserica de lemn, ridicată pe la anii 1810-1814 de către Iancu, ginerele lui Grigore  Socoteanu, pe locul celei vechi din secolul al XVI-lea, atribuită Ancuţei, fiica doamnei Chiajna, fiind reparată în 1733, apoi, după cum am văzut,  în 1814, după ce  arsese „din întâmplare”.

Restaurări ale bisericii de lemn, obiectiv reprezentativ al artei religioase a lemnului din veacul al XIX-lea, s-au făcut şi în anii din urmă, în prezent bisericuţa , umbrită de câţiva stejari falnici – posibil contemporani cu cei din veacurile  ctitoriei celei dintâi–, păstrându-se în condiţii bune.

Icoanele vechi, pictate pe lemn, ce înlocuiesc pictura, şi catapeteasma din lemn sculptat, fac ca interesul credincioşilor pelerini la Mănăstirea Dintr-un lemn să se îndrepte, în mod deosebit, către aceasta. Chinovie de maici,  fără a fi jucat un rol cultural deosebit, dar faptul că a fost ctitorită şi rectitorită de nume de referinţă ale istoriei naţionale, şi marele avânt pe care l-a luat în secolul al XVIII-lea, a făcut ca aşezământul să adăpostească un valoros tezaur de artă feudală de factură religioasă, considerat a fi depăşit doar de cel al Hurezilor.

La Mănăstirea dintr-un Lemn a fost amenajată recent Casa Memorială „Chesarie Gheorghescu”.

Realizarea a fost posibilă datorită ajutorului oferit de Arhiepiscopia Râmnicului şi se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului 2019, declarat Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română.

Casa Memorială a fost ridicată în memoria celui care a avut curajul de a mărturisi dreapta credință chiar și în cele mai grele vremuri, Arhim. Chesarie Gheorghescu, trecut la Domnul la 14 iunie 2017, la Mănăstirea dintr-un Lemn.

Casa memorială Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu, o casă modestă, cu o eleganță rustică, a fost construită după anul 1900, din cărămidă și tencuială, în cel mai autentic stil românesc, cu prispă, cerdac și patru încăperi.

Din anul 1965, în această casă a locuit, timp de 42 de ani (1965-2017), Părintele Arhim. Chesarie, urmând lucrări de reparații și reconstituindu-se interiorul, iar după trecerea Părintelui la Domnul, a beneficiat de alte lucrări de restaurare.

Ea a fost amenajată ca un mic muzeu care are în vedere două aspecte: unul memorial și altul duhovnicesc, care oferă imaginea personalității Părintelui Chesarie, a valorii spirituale și culturale.

Pe peretele din fața casei memoriale, între cele două ferestre dreptunghiulare, a fost amplasat un tablou cu chipul Părintelui Chesarie, lucrat din infuzie de sticlă la Iași, dar și o pisanie din marmură.