Muzeul Preot Zosim Oancea

Muzeul de icoane pe sticlă Pr. Zosim Oancea este un muzeu unic în Europa şi în interiorul lui se găseşte cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Transilvania. Aflat în Sibiel, judeţul Sibiu, muzeul este împărţit în două clădiri, denumite “Muzeul Vechi” şi “Muzeul Nou”.

Muzeul de icoane pe sticlă a luat naştere din dorinţa părintelui Zosim Oancea, care a fost susţinut de locuitorii din Sibiel, dar şi de alţi oameni dornici să promoveze această îndeletnicire. Preotul a ajuns în Sibiel în anul 1964 şi i-a venit ideea înfiinţării unui astfel de muzeu după ce s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi din sat, considerată monument istoric naţional datorită frescelor realizate de pictorii Iacob şi Sat din Răşinari.

Părintele a vrut că satul să fie inclus într-un circuit turistic şi tocmai de aceea le-a cerut locuitorilor să doneze icoanele pe sticlă pe care le aveau în case. Prima colecţie de icoane a numărat între 150 şi 200 de exponate, care au fost prezentate într-o magazie din spatele bisericii.

Pe măsură ce timpul trecea, numărul icoanelor se înmulţea, dar şi al vizitatorilor, care veneau chiar şi din străinătate. Acesta a fost motivul pentru care s-a construit cea de-a doua clădire, care a devenit şi sediul principal al muzeului.

Pictura pe sticlă a apărut în Transilvania abia după ce a fost anexată Imperiului Habsburgic, în anul 1699. Îndeletnicirea aceasta a început să fie răspândită atunci când, la Nicula, icoana de lemn care înfăţişa Fecioara Maria cu Pruncul a început să plângă.

Satul a devenit un mare centru de pelerinaj şi toţi cei care veneau aici voiau să aibă o imagine a Maicii Domnului, pe care să o ia acasă. Aşa au început să picteze imaginea pe sticlă, iar tehnica s-a răspândit cu repeziciune.

Multe dintre exponatele de la Muzeul de icoane pe sticlă Pr. Zosim Oancea aparţin ţăranilor de aici, care făceau acest lucru după ce munceau pe câmp sau atunci când vremea de afară nu le permitea să lucreze. Culorile se făceau în mod natural, din amestecuri de grăsime animală, ulei de in, gălbenuş de ou şi alte materiale în genul acestora.

Imaginile se pictau, de fapt, sub sticlă, partea de deasupra având rolul de ecran de protecţie a picturii. În prima fază, se desenau contururile în oglindă, cu ajutorul unei pensule fine, şi apoi se colorau figurile şi fondul. Uneori, pentru anumite zone, se foloseau foiţe de aur sau argint. La final, se dădea cu lac şi se înrăma, având spatele protejat de o placă din lemn de brad.