Ruinele Cetăţii Giurgiu
Ruinele Cetăţii Giurgiu păstrează şi astăzi forma de odinioară a fortificaţiei, doar că etapele sunt mai greu de distins. Fundaţia turnului rotund, dar şi bucăţi din zidurile groase, de peste un metru, unde odinioară erau ridicate turnurile pătrate, pot fi însă recunoscute. Istoria încărcată de evenimente a fostei cetăţi ar îndreptăţi integrarea ruinelor fortificaţiei ca parte a atracţiilor municipiului Giurgiu.
Fortificaţia a fost aşezată pe Insula Giurgiu, o insulă mare, cum era ea descrisă în cronicile vremii, între două braţe ale Dunării. Mircea cel Bătrân (1386) pare să fi construit cetatea folosindu-se de baze mai vechi. Pe mal se înălţa o cetate cu două turnuri, unul pătrat şi celălalt rotund, apărată de ziduri înalte. Dacă fundaţiile au fost făcute din piatră, zidurile şi turnurile erau clădite din lemn şi pământ. Dimensiunile modeste corespundeau celor ale cetăţilor timpurilor. Rostul ei a fost acela de a proteja un mare vad al fluviului şi de a percepe taxele comerciale pentru mărfurile tranzitate.
După fiecare asediere şi cucerire, fortificaţia Giurgiu a avut de suferit. De fiecare dată, fie domnitorii români, fie sultanii otomani refăceau cetatea. Lucrările se făceau în timp foarte scurt, chiar şi într-un singur an; de aceea, atât zidurile, cât şi turnurile se ridicau din lemn şi pământ. Aceasta i-a perpetuat vulnerabilitatea, cu atât mai mare în perioadele în care braţul dunărean, care o înconjura, seca.
În descrierea anului 1445, cetatea din Insula Giurgiului era văzută ca o fortificaţie pătrată, cu ziduri de şase metri, iar la colţuri erau patru turnuri foarte mari, pătrate şi înalte de opt metri. Turnurile erau întărite cu gherete şi galerii de lemn şi aveau cerdace de apărare în dreptul porţilor, în care se ascundeau apărătorii. Şi în partea din spate, spre celălalt braţ al Dunării, erau parapete de zid, care porneau de la cetate, iar la capetele lor erau, de asemenea, două turnuri.
