Mănăstirea Tutana

În fiecare localitate a județului există cel puțin un obiectiv turistic mai puțin cunoscut, dar care merită descoperit.

Mănăstirea Tutana este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Tutana, comuna Băiculești. Ansamblul este format din patru monumente:

  • Biserica „Sf. Atanasie” – singura biserică românească cu acest patron
  • Ruine turn clopotniță
  • Ruine chilii
  • Zid de incintă

Construită înainte de 1497, conform hrisovului emis de cancelaria domnitorului Radu cel Mare (1495 – 1508), biserica a fost reconstruită, cu adăugarea pridvorului și refacerea turlelor, între 1582 – 1588 de către Mihnea Ioan al V-lea (Turcitul), avându-l ca ispravnic de lucrări pe Mihai, banul Craiovei, viitorul mare domn Mihai Viteazul.

Biserica este o construcție masivă din cărămidă, în formă de cruce.  Atrage în mod deosebit atenția vizitatorilor cărămida misterioasă din exteriorul zidului, care are pe ea o schiță ce seamănă cu un extraterestru: cască de protecție cu vizor, costum cu fermoar circular, mâini scurte, picioare cu mușchi puternici, între care se află un aparat de zbor individual.

Pe cască și deasupra ei se văd linii, triunghiuri și dreptunghiuri mici, alăturate ca dinții de ferestrău. Se observă că desenul a fost incizat înainte de arderea cărămizii, ceea ce exclude ipoteza ca aceasta să fi fost scrijelită ulterior.

Manastirea Tutana, asezata la marginea satului cu acelasi nume, poarta hramul Cuviosul Atanasie Athos. Perioada dintre sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul celui de al XV-lea, reprezinta monumentul zidirii primei Biserici Tutana, cu arhitectura asemanatoare celei de la Vodita, Tismanei si Bisericii Stelea din Targoviste.

Pe locul manastirii de astazi, in secolul al XIV-lea existand o sihastrie de calugari. Cei dintai sihastri de aici erau de la Cotmeana care, la randul ei era inchinata unor manastiri de la Muntele Athos, poate chiar Marea Lavra. Acest lucru este sugerat, printre altele, si de faptul ca Vlaicu Voda avea legaturi cu Marea Lavra careia ii doneaza o icoana care s-a pastrat pana in zilele noastre, reprezentandu-l pe Sfantul Atanasie al Athonului.

Pictura interioara, in fresca, a fost realizata intre 1991-1996 de Savu Ioan din Sapata, Arges. Deasupra pisaniei este pictata biserica tinuta in maini de doi ingeri. Tablourile votive ni-i prezinta pe Ghenadie, episcopul Argesului, pe P.S. Calinic al Argesului si pe Mihnea Turcitul la 1589.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.