Mănăstirea Moroeni

Mănăstirea a fost ridicată poala Munţilor Bucegi, în comuna Moroeni, într-un peisaj mioritic la 350 de metri de DN 71, dincolo de râul Ialomiţa, pe drumul spre taberele şcolare. Puteţi ajunge foarte uşor cu trenul sau cu autobuzul.

Schitul a fost construit la propunerea şi prin osârdia unei localnice, Angela Cojocaru, astăzi maica Monahia Ierusalima, care a avut o revelaţie în acest sens. Noapte de noapte, în vis îi apărea Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul) care îi cerea să ridice o mănăstire închinată lui. Părintele Hariton, împreună cu arhimandritul Flavian şi cu vieţuitoarele obştei creştine au pus piatra de temelie a sfântului locaş în anul 1997.

Porţile sfântului lăcaş sunt deschise tot timpul pentru cei care vor să fie mângâiaţi de Dumnezeu. Angela Cojocaru, astăzi maica Monahia Ierusalima, şi-a pus la bătaie întreaga avere şi a trudit zi şi noapte pentru ridicarea unui aşezământ creştin-ortodox de rit vechi în comuna natală, Moroeni.

Târgoviştenii pot alege să petreacă momente de linişte şi meditaţie profundă la Mănăstirea “Ioan Iacob Hozevitul”, singurul aşezământ creştin-ortodox de rit vechi  care există în judeţul Dâmboviţa.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.