Manastirea Chiajna

Ce poate fi mai misterios decat o biserica aflata intre doua cimitire, care nu a fost niciodata sfintita si in preajma careia putini localnici se aventureaza? Mai adaugam faptul ca aici nu a slujit niciun preot niciodata si ca existenta ei de lacas de cult este aproape inexistenta, din cauza ca ciuma a transformat-o intr-un loc blestemat.

Construcția Mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774–1782) și a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786–1790). A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime și 17 înălțime, ziduri groase de 1 și 2 metri.

Manastirea Chiajna

Urma să să fie unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult românești ale vremii, însă nu s-a întâmplat așa. Legenda spune că biserica ar fi blestemată. Preoții nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfințire. Aceștia crezuseră că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate, și din acest motiv au încercat să o distrugă. Astfel, toate actele ei au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Abia la cutremurul din 1977 s-a prăbușit turla.

Pe peretii acestei cladiri parasite sunt tot felul de mesaje ciudate. De asemenea, o pereche de indragostiti si-a inscriptionat numele pe zidul cladirii, lucru cel putin straniu. Exista foarte multe filmulete online despre disparitia a doi studenti in preajma acestui loc si chiar cateva anchete de crima, iar localnicii jura cu mana pe inima ca au vazut fantome aici si ca nu e bine sa vizitezi zona daca esti slab de inger.

Cu toate acestea, constructia este o bijuterie arhitecturala si chiar mi-as dori sa treceti peste povestile de tot soiul si sa fiti interesati de acest aspect, in primul rand. Alegerea e a voastra! Doritorii trebuie sa stie ca aici se poate ajunge doar cu un mijloc de transport personal sau cu taxiul, intrucat manastirea se afla intr-o parte destul de necirculata a cartierului Giulesti-Sarbi. Cine merge acolo si face cateva poze frumoase, sa nu le tina pentru el si sa le impartaseasca si cu voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.