Mănăstirea Strâmba din Bistrița-Năsăud

Manastirea Stramba, cu hramul Sfantul Ierarh Spiridon” este situata la 4 km de localitatea Josenii Bargaului,  judetul Bistrita-Nasaud. 

Aşezământul monahal a luat fiinţă în anul 1999 la dorinţa şi cererea credincioşilor de a întemeia o vatră de trăire duhovnicească, un locaş de mângâiere şi întărire în credinţă pe aceste meleaguri. Mănăstirea a fost construită pe proprietatea Lucreţiei Zbarei, văduvă şi mama devotată a zece copii.

Ea a donat propria casă şi două hectare de pământ aflat în împrejurimi, încadrându-se în obştea maicilor cărora le-a fost încredinţată grija noii ctitorii. La scurt timp după ce şi-a îndeplinit marea dorinţa, s-a stins din viaţă.

Mănăstirea este zidită din bolţari şi cărămidă, având două nivele, unde se află chiliile maicilor. Alături de chilii se ridică o frumoasă capelă cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”. Această capelă a fost pictată de o pictoriţă moldoveancă şi frumos împodobită.

Iconostasul este realizat de un maistru tâmplar maramureşan şi care împodobeşte catapeteasma Sfântului Altar. Capela are un singur turn şi exteriorul este tencuit şi zugrăvit în terasit, asemenea şi mănăstirea de jur împrejur.

Mănăstirea ,,Sfântul Ierarh Spiridon” are gospodărie proprie prin care se întreţine, precum şi pământ unde-şi cultivă legume şi cereale, pentru animale şi obştea mănăstirii.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.