Mănăstirea Stelea

Ȋn inima Târgoviștei de astăzi, foarte aproape de ruinele vechii Curți Domnești, se ridică, în mijlocul unei incinte înconjurate cu un zid înalt, construit din cărămidă și bolovani de râu, o impunătoare biserică ce își avântă spre cer turlele albe, bogat împodobite cu bumbi din ceramic, smălțuite.

Apariția ansamblului mănăstirii Stelea, ridicat de Vasile Lupu în anul 1645, constituie un reper important în evoluția arhitecturii din Ţara Românească. Ansamblul reunește mai multe monumente: turnul clopotniță, casa egumenească, numită și Casa Nifon, corpurile de chilii, ruine ale zidului de incintă, biserica dar și un muzeu.

A fost arsa de tatari in 1658 si restaurata de Mihnea al III-lea in 1659, Constantin Brancoveanu in 1705, si de Radu Dudescu in 1715. A urmat cutremurul din 1802 dupa care s-au facut noi reparatii. In 1864, dupa secularizarea averilor manastiresti, calugarii sunt mutati si manastireea este desfiintata.

Pana in 1970, biserica a functionat ca biserica de mir, apoi a figurat ca muzeu si monument istoric. Lucrari de conservare si restaurare au fost realizate in 1943-1946 si 1970-1975.
La 20 iunie 1992, manastirea Stelea a fost reactivata, s-au reparat biserica, chiliile si staretia (casa Nifon), care in 2001 a devenit centru aparhial.
Incinta manastirii este larga, inconjurata cu ziduri de piatra. Se intra prin gangul clopotnitei, o constructie masiva din zid de forma patrata. La intrare sunt amplasate busturile lui Matei Basarab si Vasile Lupu.In trecut manastirea Stelea a avut o activitate culturala sustinuta. In chiliile ei a functionat prima scoala din Targoviste, „Schola graeca et latina”, unde au invatat Vasile Carlova, Heliade Radulescu si Grigore Alexandrescu.
(dupa „Mitropolia Munteniei si Dobrogei” de Vasile Dumitrache Floresti si „Drumuri spre manastiri” de Mihai Vlasie)

Această mănăstire se înscrie ca o prezență semnificativă în valorosul tezaur cultural-istoric al Târgoviștei.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.