Mănăstirea Sf. Ioan Casian

Cu Sfântul Ioan Casian te întâlneşti la capete opuse de lume: la Marsilia, unde i se află racla cu moaşte, şi în Dobrogea, locul naşterii sale, unde astăzi se înalţă o mănăstire ce-i poartă numele. Francezii îl consideră pe Ioan Casian primul lor sfânt şi primul călugăr din Galia romană.Se roagă la racla lui şi îi rostesc numele cu adâncă emoţie.Noi, românii, abia de aflăm că cel care a pus bazele monahismului apusean e de neam daco roman, că locul naşterii şi copilăriei sale se află nu departe de peştera şi de satul care îi poartă numele: Casieni GolgotaManastirea Sf. Ioan Casian 7

La Mănăstirea „Ioan Casian” ajungi doar pe jos, luând-o de-a dreptul peste dealuri şi văioage, printre ciulini uscaţi şi tufe răzleţite de păducel. Nu e deloc uşor. Iarna, mai ales, Dobrogea e încruntată şi ostilă. Un vânt tăios, cu margini ca de sticlă ciobită, mătură în permanenţă Dealul Casienilor. Mănăstirea e chiar pe vârful platoului – stingheră, însingurată şi fără ziduri de apărare. E o casă simplă, un refugiu de munte. Pare aproape, dar durează mult până să ajungi la ea. În rafale scurte, duşmănoase, vântul îţi taie răsuflarea. Îmbrăcat cu un palton negru şi gros că o şuba, părintele Iustin Petre se opreşte o clipă şi arată undeva, spre vale. Sunt trei containere dreptunghiulare, vopsite în verde, imaginând un alt dreptunghi neterminat. E primul loc de rugăciune al celor trei călugări veniţi aici să ridice mănăstirea Sfântului Casian.Manastirea Sf. Ioan Casian 5

E locul în care camionul de transport s-a împotmolit, obligându-i pe muncitori să descarce enervaţi şi la întâmplare containerele de tablă. Aşa au petrecut călugării iarna viscolită, neobişnuit de grea, a anului 2002 – în două barăci culcate într-o rână, dormind îmbrăcaţi, fără lemne, fără curent electric. Nici apă nu aveau. O aduceau cu cârca, în bidoane de plastic, din satul vecin, cale de 4-5 kilometri. Plecau dimineaţă şi ajungeau frânţi de oboseală, abia după prânz. Mâncau pâine uscată şi îşi drămuiau apa, amăgindu-se cu un ceai abia dezmorţit. Într-o sobiţa de fontă, făceau foc o dată în zi, din vreascuri şi cotoare de porumb găsite pe câmp. Vântul suflă în voie prin duşumeaua neizolată, prin colţurile neîmbinate ale pereţilor de tablă, iar dimineaţa se trezeau înţepeniţi, cu promoroacă în păr şi barbă. Manastirea Sf. Ioan Casian 2

Cu un gest larg al mâinii, părintele Iustin insistă arătând baraca din stânga, cu un tricolor fluturând la intrare. E paraclisul pe care l-au amenajat, muncind pe rupte, câteva luni la rând. E locul unde el a slujit prima Liturghie, în ziua de Crăciun. Din toate, cea mai tulburătoare amintire a părintelui este această slujba, ţinută în faţa micii obşti şi a trei ciobani, ajunşi la mănăstire nu se ştie cum, nu se ştie de unde. Privindu-i cum stăteau îmbrăcaţi în cojoace şi cu capul descoperit, că o icoană a modestiei şi simplităţii, părintele s-a cutremurat. Parcă retrăia scenă naşterii din Biblie.Manastirea Sf. Ioan Casian 27

O clipă nu mai era pe Dealul Casienilor, ci în peştera Bethleemului, asistând la marele miracol al Întrupării. Pentru un călugăr, nu există răsplată mai mare. După atâtea necazuri şi lipsuri, avea semn că, în sfârşit, Sfântul Ioan Casian îi primea pe pământurile sale, binecuvântându-le parcă sărăcia şi răbdarea, frigul şi osteneala trupului.Galerie foto

[om_gmap zoom=”9″ lat=”44.4902300439717″ lng=”28.451912339078262″ marker=”https://www.trecator.ro/wp-content/uploads/2015/08/17.png” ]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.