Cheile Dobrogei

Rezervatia Cheile Dobrogei, aflată în custodia RNP Direcţia Silvică Constanţa, se întinde pe o suprafaţă de 285 de hectare, speciile de fosile care se găsesc în pereţii calcaroşi fiind unice în ţară şi perfect conservate. Formaţiunile muntoase din zonă sunt foste recifuri coraliere ale Mării Thetis.Cheile Dobrogei 2

Începând cu localitatea Mihail Kogălniceanu, de-a lungul şoselei până în localitatea Ramnicu de Jos, se desfăşoară Cheile Dobrogei. Peisajele sunt de o frumuseţe rară – şanţuri naturale şi chei brăzdează malurile abrupte ale văii, peşteri săpate în calcar, precum „La Adam” şi „Peştera Liliecilor” cu specii de plante deosebite, dar şi descoperiri arheologice importante. Rezervaţia este formată din calcare din perioada jurasicului, aici găsindu-se o faună şi o floră de interes deosebit. Calcarele cheilor reprezintă rămăşiţe de atoli, ceea ce justifică forma semirotundă a pereţilor. Pereţii sunt orientaţi est/vest şi nu au o înălţime mai mare de 40m.Cheile Dobrogei 1

Platourile calcaroase cu forme ciudate, bătute de trecerea apei, care mărginesc de o parte şi de alta şoseaua. Alături de frumuseţile naturale, zona este presărată şi cu numeroase urme arheologice, în special cele găsite în peşterile presărate de-a lungul Cheilor Dobrogei – resturi de unelte, vânat şi chiar urme osteologice ale tipului de oameni care populau această zonă în epoca preistorică. Zona este foarte cunoscută. Vizitatorii sunt turişti sau localnici. Turistii sunt îndrumaţi de unele materiale de descriere a Dobrogei, de recepţioneri sau de cunoştinţe. Astfel, majoritatea celor care vizitează zona sunt informaţi fie din surse apropiate, fie au nimerit din întâmplare.Galerie foto

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.