Mănăstirea Piatra Craiului

Manastirea Piatra Craiului este renumita in special datorita locului unde este asezata. Mai exact, lacasul de cult se afla situat chiar in mijlocul unei paduri. Manastirea Piatra Craiului este in comuna Ciucea din judetul Cluj, deci inca o manastire cu care judetul Cluj se poate mandri. Ca si punct de reper, Manastirea Piatra Craiului este pe drumul dintre Cluj-Napoca si Oradea. In dreptul popasului Piatra Craiului, de unde-i vine si numele. De fapt, lacasul de cult se numeste: Manastirea Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, insa este mai cunoscuta sub denumirea de Manastirea Piatra Craiului.

Mănăstirea cuprinde biserica de lemn, stăreția și chiliile precum și un paraclis. Soborul mănăstirii a elaborat un program de extindere al asezământului, care va cuprinde o frumoasă biserică, stăreția, casa monahală, casa de oaspeți, trapeza și bucătăria.În fiecare an, în prima duminică a lunii August , mănăstirea sărbătărește Hramul cu care e binecuvântată: ” Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Românul”.În anul 2004, la data de 01 August, s-a pus piatra de temelie pentru biserica de zid de către P.S. Vasile Someșeanu, Episcop Vicar .

Vă așteptăm cu dragoste duhovnicească pentru rugăciuni și a vă umple sufletul de liniște și bucurie .

Pe raza localității Bucea, comuna Ciucea, județul Cluj, la jumătatea distanței dintre Cluj și Oradea, în dreptul popasului Piatra Craiului, la 3 km de șoseaua E60, se află Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

Ideea înființării acestei mănăstiri, a avut-o o credincioasă din Parohia Bucea, Viorica Iorgulescu, care s-a oferit să doneze terenul și o casa de vacanță, situată într-o zonă deosebit de frumoasă, în mijlocul pădurii, la interferența a trei județe: Cluj, Bihor si Sălaj. Acestea se întamplau prin anii 1993-1994. Condiții pentru înființarea unei mănăstiri existau, dar lipseau monahii.

Pe la sfârșitul anului 1994, au venit doi monahi, Damaschin Groza, fiu al acestor locuri (originar din satul Valea Neagra, la 4-5 km de viitoarea mănăstire) și Gherontie Maxim, veniti de la Mănăstirea Stâna de Vale, județul Bihor. În primăvara anului 1995 s-au instalat in căsuța formată din doua camere și un hol, începand să facă planuri pentru viitoarea mănăstire. Toți credincioșii ortodocși din împrejurimi erau fericiți că vor avea o mănăstire, care ar fi fost prima pe șoseaua Cluj-Oradea.

Între timp s-au facut și demersurile pentru obținerea demersurilor necesare, Arhiepiscopia Clujului înaintand către Sfântul Sinod o adresa cu nr.1733/1995 prin care se solicita înființarea mănăstirii care în ședința din 24-25 octombrie 1995 a aprobat înființarea mănăstirii Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Piatra Craiului cu destinația pentru călugari, prin actul cu nr.5727 din 1995, înregistrat la Arhiepiscopia Clujului cu nr.2814 din 10 noiembrie 1995.

Așezată într-o oază de liniște, în mijlocul codrilor, la interferența a 3 județe : Bihor, Cluj și Sălaj pe ruta E60 la 90 km de Cluj-Napoca și la 60 km de Oradea. Piatra de temelie a fost pusă cu binecuvântarea și în prezența IPS Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului la 21 mai 1995 . E singura mănăstire de călugări pe tot parcursul Cluj-Napoca – Oradea.

You may also like...

1 Response

  1. Marian Tripon spune:

    Informația e greșită Mănăstirea se află pe teritoriul comunei Negreni nu comuna Ciucea ar trebui sa revizuiti textul

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.