Crama Elite Wine

„  Strugurii sunt rod al soarelui. Nu cred să fie ceva mai plăcut şi mai desfătător la vedere ca rodul viţei de vie . ” Cicero

Viile județului Arad sunt concentrate, aproape în totalitate, în cuprinsul podgoriei Miniș – Măderat, una  dintre cele mai vechi Podgorii de pe teritoriul Romaniei, ocupând poziții statornice, de mult câștigate, pe dealurile de la marginea vestică a munților Zărandului – întinzându-se pe o lungime de circa 50 km și pe o lățime cuprinsă între 1 – 4 km.

Numeroase mărturii arheologice şi istorice atestă ca viticultura ocupa și încă ocupă un loc important în viaţa locuitorilor din această zonă. Cele mai vechi documente de atestare istorică a Podgoriei Aradului datează din prima jumătate a secolului al XI-lea, despre viticultura acestor meleaguri pomenindu-se și în lucrarea aparuta în anul 1046 ” Deliberation ” – în voevodatul lui Athum, urmașul lui Glad, stăpanitor în zona Crișurilor.

Podgoria in sine este formata din doua importante centre viticole :  Miniș ( in partea de Sud ) si Măderat ( in partea de Nord ). Cel care ajunge pentru prima data la Miniș traieste, in primul rand, incantarea de a se intalni cu un peisaj deosebit, cu puternice accente viticole, zona dispunand de un teren cu caracterer unic si superior ( format din punct de vedere geologic pe roci eruptive, metamorfice ), permitand foarte bine cultivarea de soiuri nobile de o calitate deosebita, culoarea intensa si catifelata a vinurilor ramanand puternic indatorate atat acestuia cat si climatului temperat contintental, cu slabe influente submediteraniene .

Vinurile rosii de cea mai inalta calitate sunt reprezentate de Cabernet Sauvignon , Merlot, Pinot Noir si Burgund Mare, Cadarca mentinandu-se pe un loc cu totul onorant, toate acestea caracterizandu-se printr-o coloratie intensa si vie, aciditate – dupa fermentatia malolactica dobandind o placuta vioiciune gustativa, evoluand totodata bine si prin invechire si nu in ultimul rand un continut ridicat in extract si glicerol – ceea ce le face sa fie corpolente, pline, dar in acelasi timp, catifelate.

Stabilirea momentului optim de recoltare se face in functie de soi, de gradul de maturare a boabelor, astfel incat cantitatea de zaharuri acumulata de acestea sa ne permita obtinerea vinurilor pe care le dorim.

Astfel, putem sa vorbim despre vinuri obtinute din struguri culesi la maturare deplina, culesi tarziu sau culesi la innobilarea boabelor.

ELITE WINE, societate cu capital privat mixt romano – austriac este situată in partea de Nord a Podgoriei Miniș-Măderat, într-un peisaj deosebit de pitoresc, cu versanți lini și pante de marime mică, zone împădurite, marcate de doi semeți arbori de sequoia având o înalțime de peste 35 metri, aduși aici înca din anul 1845 și nu în ultimul rând de strvechea cetate a Șiriei.

Încă de la începuturi, producerea vinului de calitate a fost deviza proprie şi chiar dacă istoria  noastră  nu este una foarte îndelungată, acordând atenție  fiecărui detaliu, am reuşit ca în doar câţiva ani să câştigăm un loc important pe piaţa vinului .

Oricine ar avea posibilitatea sa cunoască bine nu numai compoziția chimică a vinurilor, dar și să sesizeze, să prețuiască și să memoreze caracterele și subtilitațile senzoriale, ale calității, care decurg din acestea,va fi izbit neindoielnic de faptul că  exista un număr nu foarte mare de locații ce pot produce, precum Elite Wine, vinuri de o calitate remarcabilă.

Nu în ultimul rând se spune despre Podgoria Miniș-Măderat că este una din perlele viticulturii românești, oricând în stare să-și măsoare valoarea cu cele mai înalte etaloane, stând la baza unui vechi Drum al Vinului, a carei istorie, recunoastere și valoare se încearcă a fi astfel readusă la lumina timpurilor noastre .

Date de contact:  

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.