Cheile Cuților

Cheile Cuților sunt situate în sectorul mijlociual văii cu același nume, în bazinul superior al Văii Roșia, având cătunul Ponița în aval. Denumirea cheilor provine de la denumirea locală dată pietrelor cu care se ascut cuţitele (cuţi) şi care se găsesc din plin pe această vale.

Cheile au o adâncime ce variază între 60-100 m și adăpostesc numeroase peșteri, izvoare carstice și pierderi de apă. Din cei 2,1 km cât măsoară în lungime, doar circa 1,3 km formează adevărate chei.

La un moment dat cursul de apă se angajează într-o vale tot mai adâncă cu profil transversal în formă de V, versanții devin tot mai verticali, iar cursul de apă începe să se piardă, în perioadele de secetă, fie la baza unor trene de grohotiș, fie în albia structurală.

Adevăratul tronson de chei este drenat de un curs de apă temporar, cu un traseu meandrat străjuit de promontorii calcaroase ( Stanul Gurguiat și Piatra Lată) sau de câteva trene de grohotiș.

La intrarea în satul Ponița cheile se termină brusc iar calcarele formează un abrupt spectaculos de peste 80 m. Cheile Cuților adăpostesc numeroase peșteri dintre care Peștera care Cântă, Peștera Vacii, Peștera Liliecilor.

Peștera Care Cântă, Munții Pădurea Craiului

Peștera Care Cântă se află în versantul stâng al Cheilor Cuților. Are o lungime de 162 m. Intrarea, suspendată cu 3 – 4 m deasupra albiei văii. După 5 m de la intrare, galeria de acces se termină brusc deasupra unui puț surplombat, de 6 m adâncime, la baza căruia se dezvoltă o sală circulară

Din această sală se desprind 2 galerii, cea din dreapta, ajunge într-o sală circulară de mari dimensiuni care poate adăposti și un lac.

De aici pornesc 5 galerii, active cu sifon, temporar active sau fără apă. Fiind situată sub albia cursului de apă comunică cu albia și cu izbucul Topliței de Roșia.

Peștera Vacii, Munții Pădurea Craiului

Peștera Vacii se află în versantul drept al Văii Cuților. Cavitatea a fost cunoscută și folosită de localnici din cele mai vechi timpuri. Intrarea se află cu circa 40 m deasupra albiei și are o deschidere de 27×13 m.

Din sala mare de la intrare, cu dimensiuni mari (40×20 m) și înălțime ce ajunge la 12 m, se desprinde, spre dreapta, o galerie îngustă și scundă, la capătul căreia se ajunge deasupra unei săli impresionante.

Peștera dispune de o gamă largă de formațiuni, cîteva resturi scheletice și guano de la populația de lilieci.

Circuitul Cheile Cuților este un traseu de drumeție nu mai lung de 3 kilometri, accesibil tot timpul anului și uşor de parcurs.

În cel mult două ore, acest traseu oferă drumeţilor priveliştea unor abrupturi stâncoase şi mai multe peşteri.

Traseu Via Ferrata Cheile Cuţilor

Traseul de via ferrata din Cheile Cuților a fost inaugurat pe 26 Martie 2021 în munții Pădurea Craiului, comuna Roșia, județul Bihor.

Traseul are 270m lungime si 70m diferenta de nivel. Sunt doua variante de parcurs: una mai dificila si una usoara, potrivita pentru incepatori si copii indrumati de un adult.

Varianta mai grea incepe pe versantul geografic drept al vaii, pe stanga cum venim dinspre satul Ponita, trece printr-o pestera, apoi traverseaza un pod indian catre versantul opus, continuand pana sus in comun cu varianta mai usoara a traseului. Podul are o lungime de 33 metri si traverseaza cheile la o inălțime de 35 de metri.

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.