Cetatea Turcului – Turski Grad

Cetatea este un obiectiv turistic foarte interesant şi spectaculos cu o istorie la fel de interesantă, dar care, din păcate, este aproape uitată. Cetatea se întinde pe o suprafaţă de 2.500 mp şi este poziţionată pe dealul ,,Zaglavak”, deasupra Cheilor Caraşului, loc care a fost folosit ca punct de observaţie de către romani.

Cetatea Turcului este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Banat, din locul în care este poziţionată fortăreaţa pot fi admirate frumuseţile naturii ce o înconjoară. De acolo, orizontul pe care îl cuprinde este extrem de larg, pot fi zărite chiar şi înălţimile care se succed până în Banatul sărbesc. Se spune că Cetatea a fost ridicată în timpul dacilor, iar mai apoi a fost folosită de romani.

            Istoria comunei Caraşova este străns legată de Cetate. Prima atestare documentară datează din anul 1.200, sub denumirea de ,,Castra Regalis” – Cetatea Regală. Din anul 1.323 Cetatea este condusă de regele Ungariei ,,Karol I Robert de Anjou”, iar  mai târziu, în anul 1.530, Cetatea a intrat în posesie turcă. Aceştia au dărâmat-o şi reconstruit-o din nou, iar de atunci a fost denumită Cetatea Turcului – ,,Turski Grad”. Pentru că se cunosc foarte puţine informaţii despre Cetate, aceasta a devenit un subiect al numeroaselor legende care s-au împletit în jurul ei.

           Zidurile Cetăţii  sunt foarte tari, una dintre legende dezvăluindu-ne însăşi secretul construirii acestora. Potrivit legendei, la ridicarea zidurilor s-a folosit un mortar amestecat cu vin şi lapte, astfel încât Cetatea să fie foarte solidă şi rezistentă în timpul atacurilor. Partea nordică şi părţile laterale ale cetăţii au fost împrejmuite de şanţuri adânci, săpate pentru a împiedica asalturile potenţialilor invadatori, în timp ce partea sudică a fortăreţei era protejată prin însăşi poziţionarea ei pe una dintre stâncile înalte şi abrupte de pe versantul drept al Caraşului. Şi în ziua de azi se pot observa ruinele Cetăţii dar şi un puţ, care, pe vremea turcilor, a fost umplut cu apă din răul Caraş.

            Se spunea că pe acele vremu-ri sătenii erau obligaţi să slujească Cetatea, fiind supuşi oricărui ordin dat de Paşa turc. La solicitarea turcilor, sătenii erau obligaţi să-şi dea fetele, iar după ce le preluau turcii nu se mai auzea nimic de ele. În urma acestor întâmplări nefericite a luat naştere zicala ,,Nu fugi aşa, că nu vin turcii după tine”, zicală pe care o folosim şi în ziua de azi.

            De pe dealul ,,Zaglavak” se pot observa Cheile Caraşului în toată splendoarea lor. Potrivit unei alte legende,  un turc a privit din Cetate în jos către râu şi a rostit cuvăntul ,,Kara-ssu”, care în traducere  însemnă apă neagră. De  atunci i se trage numele râului Caraş şi de aceea localitatea noastră poartă denumirea de Caraşova, fiind prima aşezare străbătută de acest râu.

            Persoanele iubitoare de natură, care vor să se recreeze şi să se încarce cu energie pozitivă pot alege un prim popas în cheile sălbatice ale Caraşului, unde vor găsi cele mai frumoase  peisaje carstice din România. Pe lângă Cetatea Turcului, loc încărcat de istorie şi mister, Cheile Caraşului găzduiesc şi alte obiective turistice de-a dreptul  impresionante, care au puterea de a stârni curiozitatea oricărei persoane.

[om_gmap zoom=”9″ lat=”45.21092390477468″ lng=”21.893822779529728″ marker=”https://www.trecator.ro/wp-content/uploads/2015/11/ruine.png” ]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.