Bazilica Sfânta Maria din Cracovia

Catedrala Sfânta Maria din Cracovia (Polonia), purtând hramul Adormirea Maicii Domnului, este o biserică gotică din cărămidă, construită în secolul al XIII-lea (datează din anul 1220), dar este foarte bine păstrată. Are o imagine impresionantă şi este uşor de recunoscut după cele două turnuri de înălţimi şi modele diferite, arhitecţi fiind doi fraţi.

Turnul înalt al catedralei are 81 de metri înălţime şi este împodobit cu o spiră gotică şi o coroană aurită, fiind întotdeauna folosit de către autorităţile cracoviene. În turn se urcă pe scări de lemn şi piatră ce însumează aproximativ 240 de trepte, unele dintre ele fiind destul de abrupte. Turnul mic are o înălţime de 69 de metri.

Catedrala Sfanta Maria, adiacentă pieţei centrale din Cracovia, este cunoscută pentru altarul sculptat în lemn în secolul al XV-lea, de către sculptorul german Veit Stoss. Această sculptură impresionantă, cu o lăţime de 11 metri şi o înălţime de 13 metri, a fost realizată de artist spre sfârşitul secolului, întrebuinţând stejar pentru bază şi lemn moale pentru figurine, acestea având o înălţime de 2,7 metri.

Altarul este încununat de patru aripi, dintre care doar două sunt fixe. Pe altar sunt prezentate 12 scene cu bucuria Fecioarei Maria, iar când se închid cele două aripi mobile, pot fi admirate 12 scene ale Mariei îndurerate.

Catedrala este renumită şi prin cornul din care se aude, la fiecare oră, melodia numită „hejnal”. Dacă sunetul pare că se opreşte brusc, nu este nimic greşit, întrucât astfel este comemorat un eveniment trist din trecut.

Potrivit legendei, în anul 1241, în timpul unei invazii barbare în Cracovia, cel ce sufla în corn anunţând ameninţarea a fost rănit în gât şi omorât de o lovitură. În memoria acestui eveniment, în prezent, şapte pompieri locali au sarcina de a suna din corn la fiecare oră fixă. Acest corn se află în turnul stâng al catedralei, denumit Kosciol Mariacki. Cel care are sarcina de a sufla în corn sună melodia de patru ori, către cele patru puncte cardinale.

După invazia barbară din secolul al XIII-lea, biserica a fost lăsată în ruină, dar treptat, aceasta a fost reamenajată pentru a ajunge la forma din prezent, chiar dacă, de-a lungul anilor, au mai existat perioade în care nu a fost îngrijită. În timpul cutremurului din 1442, multe clădiri s-au dărâmat, însă turnul nu s-a clintit. În anul 1961 turnul a fost închis pentru că degradarea sa devenise un pericol pentru public, apoi a fost renovat şi consolidat, fiind redeschis în 2002, mai scrie sursa citată mai sus.

În interiorul catedralei există mobilier baroc şi morminte renascentiste, iar în faţă a fost adăugată o intrare în stil baroc (1750-1752), proiectată de Francesco Placidi. În 1929 s-au adăugat la uşi busturi sculptate de apostoli şi sfinţi.

De asemenea, biserica este faimoasă pentru tradiția melodiilor trompetistului, care sunt interpretate în vârful turnului în fiecare oră, zi și noapte. Interiorul său bogat este decorat cu fresce, vitralii și alte opere de artă sacrală care ilustrează scene biblice și religioase.

Bazilica Sfânta Maria este un important loc de pelerinaj și găzduiește numeroase evenimente religioase și culturale pe tot parcursul anului, atrăgând mii de vizitatori din întreaga lume pentru a admira frumusețea sa și pentru a participa la momente de închinare și rugăciune.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.