Arcul de Triumf din Paris

Arcul de Triumf este unul dintre cele mai renumite monumente franceze, fiind situat la extremitatea vestică a Bulevardului Champs-Élysées, considerat de către pariezieni cel mai frumos bulevard din lume.

Construcția a fost comandată de însuși Napoleon Bonaparte în anul 1806, edificiul fiind finalizat 30 de ani mai târziu. Arcul de Triumf este inspirat din arhitectura romană, fiind o construcție impunătoare, cu o înălțime de 50 de metri.

Edificiul poartă mândru patru statui, câte una pe fiecare stâlp în parte, elemente care sunt de fapt amprenta evenimentelor glorioase din trecut.

Arcul de Triumf din Paris face parte din categoria monumentelor cu o mare însemnătate istorică, fiind mândria națională a poporului francez.

Pe zidurile interioare sunt înscriși 558 de generali, numele celor care au decedat în timpul luptelor fiind subliniate.

La picioarele Arcului de Trumf se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial, aici se află și o flacără veșnic aprinsă, acest sistem inovator fiind utilizat pentru prima dată aici.

Soldatul este sărbătorit în fiecare an pe data de 11 noiembrie, atunci când au loc fel de fel de manifestații militare la care cetățenii participă cu mândrie.

Pe mormântul eroului stau scrise următoarele cuvinte: “Aici zace un soldat francez care a murit pentru patrie 1914-1919”.

Arcul de Triumf a fost cea mai mare construcție de acest gen din întreaga lume, până în momentul în care a fost construit Monumentul Revoluției din Mexico City în anul 1938.

Oricum ar fi, edificiul este unul spectaculos, de-a lungul anilor numeroase vizite importante au fost scise în istoria Arcului de Triumf din Paris.

Anul 1961 este momentul în care familia Kennedy aduce un omagiu Soldatului Necunoscut, iar flacăra veșnic aprinsă o impresionează atât de mult pe doamna Kennedy încât duce una foarte asemănătoare în Virginia la mormântul soțului ei Arlington.

Arcul de Triumf din Paris este accesibil tuturor călătorilor din lume, iar zona devine arhiplină atunci când turiști de toate vârstele vizitează zona.

Un lift duce turiștii aproape de punctul cel mai înalt al construcției, acolo unde există și un mic muzeu care spune povestea Arcului de Triumf de la momentul construcției și până astăzi.

Mai rămân doar 46 de pași pentru a ajunge pe terasă, acolo unde turiștii se vor bucura de o panoramă superbă a Parisului.

Arcul de Triumf este edificiul fără de care Parisul nu ar mai fi același, construcția care păstrează vie memoria eroilor în cel mai frumos mod cu putință.

Milioane de turiști de toate naționalitățile vizitează anual monumentul din Paris și mulți dintre ei rămân impresionați de semnificațiile zonei.

Arcul de Triumf este unul dintre cele mai frumoase monumente din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.