Mănăstirea Duminica Sfinților Români, București, România
Într-un oraș agitat cum este Bucureștiul, cu ritmuri amețitoare și clădiri care mai de care mai moderne, Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” este o adevărată oază de liniște și spiritualitate. Situată în partea de sud-est a Capitalei, pe Șoseaua Olteniței nr. 255, acest lăcaș de cult ortodox adună în jurul său oameni dornici de rugăciune, reculegere și apropiere de valorile tradiționale românești.
Mănăstirea a fost înființată în perioada 2003–2006, la inițiativa vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu. Construcția propriu-zisă a fost finalizată în doar câțiva ani, ceea ce este remarcabil pentru un proiect de asemenea amploare. Stilul arhitectural ales este cel brâncovenesc, un omagiu adus identității culturale și religioase românești. Cu o turlă principală de 31,5 metri înălțime, biserica se remarcă prin sobrietate și frumusețe simplă, dar profundă.
Demisolul bisericii adăpostește un paraclis cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, iar planul cruciform al clădirii amintește de structura clasică a marilor lăcașuri monahale. Pictura interioară este realizată în tehnica frescă, iar detaliile iconografice respectă canoanele ortodoxe, aducând în același timp un aer contemporan, fără a trăda tradiția.
Hramul principal al mănăstirii este „Duminica Sfinților Români”, o sărbătoare relativ recentă în calendarul ortodox, dar cu o semnificație adâncă. Este vorba despre toți sfinții care au trăit, au mărturisit credința sau și-au dat viața pentru Hristos pe pământ românesc, începând cu martirii din primele veacuri creștine și până la cei din secolul XX.
Pe lângă hramul principal, mănăstirea îl mai cinstește și pe Sfântul Cuvios Teoctist, sărbătorit pe 3 septembrie, în memoria ctitorului ei. Astfel, lăcașul devine și un spațiu de pomenire și recunoștință pentru cei care au avut grijă ca spiritualitatea ortodoxă să nu se stingă în mijlocul orașului.
Mănăstirea nu este doar o construcție impunătoare, ci și o comunitate vie. În prezent, obștea monahală este formată din aproximativ 7–8 viețuitori, coordonați de părintele ieromonah Petru Ungureanu. Viața la mănăstire se desfășoară în liniște, conform rânduielilor străvechi: rugăciune, muncă și comuniune frățească.
Un aspect mai puțin cunoscut este că în incinta mănăstirii funcționează și Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Aici se tipăresc cărți religioase, icoane, obiecte bisericești și alte materiale necesare slujbelor. Multe dintre aceste produse ajung în mănăstiri, parohii sau direct în casele credincioșilor.
De asemenea, pe terenul din jurul mănăstirii se află o mică gospodărie, cu livadă, vie și spații agricole. Produsele obținute sunt folosite atât pentru nevoile interne, cât și în scopuri caritabile. Astfel, mănăstirea nu este doar un loc de rugăciune, ci și de sprijin pentru cei aflați în nevoie.
Tot mai mulți bucureșteni și turiști ajung să descopere Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” nu doar ca pe un loc de închinare, ci și ca pe un obiectiv cultural. Liniștea de aici contrastează puternic cu traficul din jur, iar mulți vizitatori mărturisesc că vin pur și simplu „să-și limpezească gândurile”. În fiecare an, la sărbătoarea hramului, mii de credincioși participă la slujbele oficiate în aer liber, în curtea generoasă a mănăstirii.
Un alt punct de atracție spirituală îl constituie moaștele aflate în interiorul bisericii: fragmente din Sfintele Moaște ale Sf. Apostol Andrei, Sf. Gheorghe, Sf. Dionisie Areopagitul și Sf. Ambrozie. Prezența acestor sfinți oferă un plus de binecuvântare și ocrotire duhovnicească celor care se roagă aici.
Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” este dovada vie că spiritualitatea nu trebuie exilată la munte sau în zone izolate. Ea poate înflori și în mijlocul orașului, dacă este înconjurată de credință, jertfă și iubire de Dumnezeu. Pentru bucureșteni, dar și pentru toți românii care trec prin Capitală, acest lăcaș este un refugiu sufletesc.
Este un loc unde tradiția se păstrează, unde viața spirituală continuă în tihnă și unde fiecare poate găsi o fărâmă de liniște, departe de agitația lumii moderne.
