Schitul Bradu Gurguiata, Vâlcea, România

Schitul Bradu, cunoscut şi ca Schitul de jos sau „Schitul de sub Râpa Bradului”, este situat în satul Gurguiata, judeţul Vâlcea, la aproximativ 7-10 km de stațiunea Băile Olănești, într-o zonă retrasă, în mijlocul pădurii.

Schitul Bradu a fost construit pe temelia unui schit mai vechi, numit „Schitul de sub Rapa Bradului”, inchinat tot Sfantului Ioan Botezatorul, care exista deja in anul 1737. Schitul cel vechi, construit din lemn, a fost inaltat de pustnicii locului, inainte datei de 15 iulie 1737, cand este mentionat de un document al vremii.

Actuala biserica a schitului, din zid, a fost construita in anul 1784, de catre „Sava ieromonahul”, originar din satul Scrada, judetul Gorj, fost egumen al Schitului Iezer, cu ajutorul ieromonahului Clement si al lui „Grigore preotul”. Vreme de saisprezece ani, cei cativa monahi ai schitului, adunati in jurul parintelui Sava, au carat cu multa osteneala bucati mari de piatra, pentru zidirea noii biserici.

Biserica schitului este zidita in forma de corabie, avand interiorul impartit in mod clasic, avand Sfant Altar, naos si pronaos. Catapeteasma bisericii este din zid, ea avand numai o usa diaconeasca, langa cele Imparatesti, iar nu doua, precum este in general.

Biserica a fost zugravita in fresca, intre anii 1783-1784, pe vremea domnitorului Mihai Sutu, de catre „popa Dimitrie zograf”. Pictura originala se pastreaza pana astazi, ea acoperind aproape in intregime interiorul bisericii, precum si peretii si bolta pridvorului.

In anul 1994, in chiliile parasite de la Schitul Bradu s-a stabilit un calugar, iar mai apoi, in anul 1996, in schit au fost aduse zece maici, in mare parte de la Schitul Iezer, noua obste avandu-l ca duhovnic pe ieromonahul Varsanufie Gherghel, staretul Manastirii Patrunsa.

Schitul Bradu are statut de monument istoric valoros, atât din cauza vechimii, cât şi datorită bogăţiei arhitecturale şi picturale. Din 2011-2013 au fost demarate avizări şi proiecte pentru lucrări de consolidare a bisericii, restaurare a picturii murale şi a turnului-clopotniţă.

Pe lângă ziduri și pictură, accesul este o problemă semnificativă – drumul care urcă spre schit este adesea impracticabil după ploi sau zăpezi, ceea ce îngreunează atât viaţa monahală, cât şi vizitele.

Astazi, obstea schitului numara doisprezece maici nevoitoare, care petrec vremea in munca si rugaciune, sub staretia maicii Arsenia Maxim. Schitul se afla asezat in mijlocul padurii, intr-o zona foarte retrasa. Ultimii trei kilometri pot fi parcursi doar cu o masina 4X4, pelerinii trebuind sa mearga pe jos aceasta distanta.