Mănăstirea Sângeap‑Basaraba, Iași, România

În inima Moldovei, în comuna Scobinți, județul Iași, se înalță tăcută, dar plină de viață spirituală, Mănăstirea Sângeap-Basaraba. Cu o istorie bogată și un peisaj natural de o frumusețe rară, acest loc este încă puțin cunoscut publicului larg, dar are toate ingredientele unui colț de rai: liniște, tradiție, credință și o poveste care merită spusă.

Poiana Sângeap era locul de odihnă după numeroasele şi obositoarele vânători domnesti, iar Petru Rares, copilărind la Curtea de la Hârlău, cu siguranţă a cercetat mănăstirea. De asemenea, trebuie spus că aceasta se află pe calea strategică şi comercială ce leagă Hârlăul de Probota, Baia si Suceava.

Tradiția spune că, în acest spațiu de pe dealul Basaraba, a existat un vechi schit încă din secolul al XV-lea. Se crede că domnitori precum Petru I Mușat, Alexandru cel Bun și Petru Rareș ar fi avut legături cu această vatră de spiritualitate. Deși nu există documente clare care să ateste ctitorirea oficială, urmele istorice și memoria locului au fost transmise din generație în generație.

Acest schit, numit odinioară Basaraba sau Sângeap (numele satului), a fost distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Până în 1997, locul a rămas în uitare, înconjurat doar de natură și câteva amintiri ale sătenilor.

Domnii moldoveni au dăruit această mănăstire cu moşii, iazuri, şi prisăci. Dezvoltându-se mănăstirea, cei care lucrau pe pământurile mănăstirii au format un cătun, care a preluat denumirea mănăstirii Sângeap.

Viaţa înfloritoare a mănăstirii avea să se încheie în timpul domnitorului Al.I.Cuza, când mănăstirea a fost pustiită. În anul 1864, biserica mănăstirii este transformată în biserică de mir pentru locuitorii satului Sângeap, aceeaşi soartă împărtăşind-o şi alte mănăstiri din apropiere, ca “cea a lui Zagavei” şi cea din Zbereni.

Este cunoscut faptul că o parte din icoanele şi clopotele vechii mănăstiri au fost mutate în noul sat Pârcovaci. În anul 1944, mănăstirea a fost transformată în comandament, iar la plecare au dinamitat-o lăsând în urmă o grămadă de moloz.

După căderea regimului comunist, prin descoperire dumnezeiască, şi în urma demersurilor făcute de părintele Dumitru Tincu, în anul 1992, către Mitropolia de la Iasi, părintele paroh a construit o troiţa la ruinele mănăstirii.

În anul 1997, I.P.S. Daniel a binecuvântat şi a aprobat reînfiinţarea mănăstirii ca schit de călugări, pe lângă Mănăstirea Lacuri, iar în 20 iunie 1998, prin hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R. schitul Sângeap a fost transformat în mănăstire, având titulatura Mănăstirea Sângeap-Basaraba.

Adaosul, Basaraba, se datorează faptului că, pe vechiul amplasament al mănăstirii în anul 1952, au fost împropietăriţi veteranii de război. Astfel s-a ales alt amplasament pe culmea împădurită a dealului Basaraba, la o distanţă de circa 4 km la est de vechea mănăstire.

Suprafaţa de pământ necesară reconstruirii mănăstirii a fost donată de fam. părintelui Dumitru Tincu, care s-a şi ocupat şapte ani de lucrările de reconstrucţie si de recuperarea proprietăţilor mănăstirii voievodale. Aici, pe lângă pitorescul pădurii şi al poienilor, Bunul Dumnezeu a dăruit mănăstirii şi un izvor de apă bogată în magneziu, folositoare sănătăţii.

În anul 1998, la data de 2 iunie, s-a sfinţit locul de biserică de către un sobor de preoţi condus de delegatul Sfintei mitropolii a Moldovei şi Bucovinei, arhimandritul Dosoftei Scheul, în prezent, mare ecleziarh al catedralei mitropolitane din Iaşi. Biserica de lemn, cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului şi Sf. Mina, în care se slujeste în prezent, donaţie a familiei domnului Deleanu Constantin, a fost ridicată în anul 2003, în doar trei săptămâni, de către o echipã de meşteri populari, din Vatra Moldoviţei, condusă de moşu Petru Ciornei. În prezent aceasta se pictează.

Mănăstirea are două hramuri: „Acoperământul Maicii Domnului” (1 octombrie) și „Sfântul Mare Mucenic Mina” (11 noiembrie). Ambele sărbători atrag pelerini din împrejurimi și din alte zone ale țării, iar slujbele de hram sunt momente de trăire profundă și comuniune sufletească.

Obștea mănăstirii este formată din monahi dedicați vieții duhovnicești, care se ocupă atât de activitățile liturgice, cât și de întreținerea locului. Mănăstirea are un mic atelier de obiecte bisericești, o bibliotecă în formare și un spațiu de cazare pentru pelerini.

Unul dintre aspectele inedite ale acestui loc este existența unui izvor ferugineos, considerat de localnici ca fiind binefăcător. Deși nu există dovezi științifice legate de proprietățile miraculoase ale apei, credința oamenilor și faptul că izvorul nu a secat niciodată sporesc aura de sacralitate a acestui loc. Mulți credincioși vin aici special pentru a lua apă de la izvor, folosind-o în rugăciune și în momente de încercare.

Poate cel mai frumos lucru la Mănăstirea Sângeap-Basaraba este faptul că reușește să ofere vizitatorilor o pauză reală de la zgomotul cotidian. Aici, natura se împletește cu liniștea mănăstirii, iar timpul pare să curgă altfel. Cântările bisericești, mirosul de rășină și aerul curat creează un cadru ideal pentru introspecție și rugăciune.

Drumul până la mănăstire nu este unul greu, dar nici foarte bătătorit. Tocmai această izolare contribuie la păstrarea atmosferei de autenticitate. Dacă ajungi aici, nu vei găsi agitația turistică specifică altor lăcașuri de cult cunoscute, ci o simplitate profundă, în care sufletul își poate găsi echilibrul.

Mănăstirea Sângeap-Basaraba nu este doar un loc de rugăciune, ci și un exemplu de renaștere spirituală. De la ruinele unui schit vechi la o mănăstire vie, activă și primitoare, aceasta este povestea unui loc care, deși a fost uitat de istorie timp de decenii, trăiește astăzi prin credință și dedicare.

Dacă ești în căutarea unui loc în care să te reculegi, să descoperi frumusețea credinței autentice și să te conectezi cu natura, Mănăstirea Sângeap-Basaraba te așteaptă cu brațele deschise.