The Abduction of Europe, Creta, Grecia
Dacă ajungi în Agios Nikolaos, orașul cu aer chic din estul Cretei, aproape că te lovești de ea fără să vrei: o Europă din bronz, în picioare pe spatele unui taur cu coada ridicată, cu marea sclipind în fundal. „Răpirea Europei” nu e doar o scenă de manual de mitologie, ci o operă care s-a lipit de port și de oameni, ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna. A fost ridicată în 2012, la marginea digului, și a devenit repede un punct de întâlnire și un cadru preferat pentru fotografii la apus.
Povestea e veche: Zeus, îndrăgostit de prințesa feniciană Europa, se preface în taur, o ademenește, iar când ea i se urcă în spate se aruncă în mare și o duce în Creta. Sculptura captează exact clipa aceea de trecere: Europa, brațele ridicate, privirea spre mare, taurul încordat — iar tu, vizitatorul, ești la un pas de valuri. Lonely Planet o numește „monumentală”, așezată la capătul unei parcări nu tocmai glamour, dar cu un fundal de vis. Sincer, funcționează tocmai contrastul ăsta: artă, cotidian și marea care le înghite pe toate la orizont.
Concepția e atribuită regizorului și artistului cretan Nikos Koundouros, iar execuția — fraților Nikos și Pantelis Sotiriadis, nume prinse adesea în poveștile culturale ale orașului. Îți dai seama cât de bine și-au făcut treaba când vezi cum s-a integrat lucrarea în plimbarea de seară a localnicilor: te oprești la Europa, continui spre cornul Amaltheei, tragi aer sărat la Kitroplateia și, dacă mai ai chef, te strecori pe străduțe până la lacul Voulismeni.
Acum, partea preferată a celor care iubesc locurile mici: chiar lângă statuie se găsește o plajă minusculă. O fâșie de pietricele, la doi pași de port, pe strada Akti Themistokleous. Localnicii îi spun Limanaki sau „Europa Beach” — depinde pe cine întrebi — și e genul de loc în care te descalți fără mari pregătiri, faci o baie scurtă și te întorci cu pielea sărată la cafeaua de pe promenadă. De aici se deschid vederea către insulița Agioi Pantes și stâncile din Kavousi; în zilele liniștite, apa e o oglindă verzuie.
Plaja e mică, da’ cu personalitate. N-are mari dotări, dar are farmecul urban al unui „hai să ne aruncăm în mare chiar acum”, plus comoditatea supremă: e la câteva minute de orice — taverne, gelaterii, bănci cu umbră. Un traseu ușor pentru o dimineață? Pornești de la lac, cobori spre port, saluți Europa, te lași pe pietricelele de la Limanaki, apoi continui lejer până la Kitroplateia, plaja municipală unde viața curge încet între sezlonguri, prânzuri cu pește și copii care sapă în nisip. E o plimbare de zece minute pe mal, cât să te împrietenești cu orașul.
Mi-a plăcut mereu cum Agios Nikolaos își servește povestea în doze mici. Răpirea Europei nu stă pe un soclu solemn, ruptă de lume; e acolo, la nivelul tău, cu pietrele digului la picioare, cerul larg deasupra și valurile care îi bat piedestalul mozaicat. Când adie vântul, se aud catargele din marină și, dacă prinzi amiaza, tot bronzul capătă o strălucire albăstruie, de parcă ar fi decupat din mare. Unele ghiduri o laudă pentru dinamism, altele îi comentează vecinătatea cu parcarea și docul marinei — adevărul e că o vezi mereu cu alt ochi, după lumină, după dispoziția ta. Eu zic că merită s-o prinzi la răsărit sau pe seară.
Dacă vrei un strop de context, orașul are o mini-galerie în aer liber: sculpturi răsfirate pe faleză, legende cretane traduse în metal și piatră, bucăți din mit aduse la zi. Și nu e doar decor. E o punte între trecutul minoic — da, Europa e mama lui Minos în mit — și Creta de azi, care trăiește din mare, artă și poveste. Adaugă la listă o cafea la port, un prânz pește-la-grătar prin jurul lacului și o baie fulger la plaja micuță de lângă statuie și ai rețeta unei zile simple și foarte cretane.
