Chrysoskalitissa Monastery, Creta, Grecia
Situată pe coasta de sud-vest a insulei Creta, la aproximativ 72 km sud-vest de Chania, Mănăstirea Chrysoskalitissa se înalță majestuos pe o stâncă de 35 de metri, cu vedere către Marea Libiei. Dedicată Sfintei Treimi și Adormirii Maicii Domnului, acest lăcaș ortodox respiră o atmosferă de liniște și credință.
Nu există date exacte despre fondare, însă tradiția spune că totul pornește de la descoperirea unui icon al Fecioarei, din perioada iconoclastă (aproximativ 726–842 d.Hr.), într-o nișă de stâncă, de către un fermier. Iconul “a revenit” mereu în locul inițial, un semn că biserica trebuia ridicată acolo.
Numele “Chrysoskalitissa” — „treapta de aur” — provine din legenda celor 98 de trepte care urcă spre mănăstire; ultima ar fi fost de aur, vizibilă doar pentru credincioșii adevărați. Alte versiuni susțin că acea treaptă fusese vândută autorităților otomane pentru plata impozitelor impuse patriarhiei.
Deși mănăstirea apare documentată în censusul venețian din 1637 — sub numele Panagia Gounoskalitissa — existența ar putea fi și mai veche, posibil pe baza unei biserici rupestre dedicate Sfântului Nicolae din perioada venețiană.
În timpul ocupației otomane, mănăstirea a trecut prin momente grele: se spune că patriarhia a fost obligată să vândă proprietățile și chiar „treapta de aur” pentru a plăti dări impuse de sultan.
Un moment legendar este cel din Paștele anului 1824, când trupele turco-egiptene, după masacrul de la Elafonisi, au trecut pe lângă mănăstire și au încercat să o jefuiască. Au fost alungați de un roi de albine care trăiau chiar în altar, salvând astfel mănăstirea de distrugere.
În 1855, o serie de renovări au fost inițiate de călugărul Manassis Karagiannakis, sprijinit de donații. A adus o icoană de argint a Maicii Domnului din Smyrna și a început revitalizarea mănăstirii.
În 1894 a fost demolată vechea biserică (rupestră) pentru a construi actualul edificiu: lucrările au început pe 9 mai și s-au încheiat pe 10 august, inaugurarea având loc la Adormirea Maicii Domnului (15 august).
După moartea lui Manassis, conducerea a revenit lui Meletios, apoi lui Gregory Plokamakis, mediat în operele lui Kazantzakis.
În 1900, mănăstirea a fost dissolvată de autoritățile otomane, ca multe altele, iar comunitatea monahală s-a risipit.
În 1940, a fost reînființată ca convent pentru călugărițe, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu ocuparea germană, acestea au fost evacuate, iar mănăstirea transformată în garnizoană. A suferit pagube în timpul bombardamentelor aliaților – chiar icoanele prezintă urme vizibile de gloanțe. Dușmanii au plecat în 1944, permițând reîntoarcerea vieții monahale.
Conform relatărilor din surse italiene și germane, în 1907, mănăstirea a participat la salvarea supraviețuitorilor unui naufragiu aproape de Elafonisi, primind 102 persoane, dintre care 38 au murit.
Arheologic, zona arată urme de așezări neolitice și minoice, sugerând continuitatea locuirii și importanța strategică a promontoriului.
Mănăstirea este activă și deschisă publicului, funcționând tot ca un convent. În interior găzduiește un muzeu bisericesc cu relicve, icoane și obiecte liturgice, oferind o incursiune în patrimoniul spiritual local. În toiul verii, credincioși și turiști poposesc aici, iar 15 august – Adormirea Maicii Domnului – este celebrat anual cu mare evlavie.
